După ce a fost extrem de vocală în perioada pandemiei, recent Diana Șoșoacă a avut parte de ghinioane. De curând vă relatam despre fiul senatorului de Iași, prins la volan sub efectele alcoolului. Astăzi aflăm că ANAF i-a blocat conturile Dianei Șoșoacă. Este o lovitură dură, și s-a afla și ce amenzi trebuie să plătească senatorul independent de Iași.
În urmă cu doi ani, după alegerile parlamentare, Diana Șoșoacă îți lua avânt în politicia românească de pe listele AUR. După mai multe scandaluri, declarații controversate și ciocniri cu colegii de partid, aceasta era exclusă din rândurile AUR, devenind ulterior senator independent de Iași.
Încă din primele zile ale pandemiei, și ca urmare a deciziilor luate de autorități, Diana Șoșoacă a devenit extrem de vocală și critică la adresa acestora. Partea interesantă este că mulți au urmărit-o cu atenție, unii chiar împărtășind ideile sale, pe alocuri duse la extrem.
Niciuna din intervențiile sale în plenul Parlamentului nu a fost lipsită de controverse. Au existat situații în care a fost dată afară din ședințele senatoriale și chiar se propunea interzicerea ei în Parlament. Un alt episod extrem de controversat a fost incidentul cu o echipă de jurnaliști italieni, politicianul fiind acuzat de sechestrare alături de soț.
Cu toate astea Diana Șoșoacă nu s-a lăsat. Și-a continuat declarațiile și marșurile sale prin țară, fiind însoțită de un număr considerabil de adepți ai ideilor promovate de aceasta. Dar, în ultima vreme, a trecut de la extaz la agonie. Ultimul incident este cel legat de fiul acesteia, prins la volan după ce consumase alcool. Acum afăm că ANAF i-a blocat conturile Dianei Șoșoacă.
Și ca totul să fie bine, cum s-ar spune, ANAF i-a blocat conturile Dianei Șoșoacă. Conform unei decizii a instituției, Diana Șoșoacă este pasibilă de plata a nu mai puțin de 30.000 de euro, cel puțin asta ar fi datoria sa către stat.
Diana Șoșoacă a reclamat zilele trecute că ANAF i-a blocat conturile, dar și că ar fi rămas fără 150.000 de euro din cont. ANAF i-a blocat conturile pe suma de 40.000 de euro. După decizia de poprire, Diana Șoșoacă dădea în judecată ANAF în martie 2022. Pe de altă parte, în perioada pandemiei senatorul primea mai multe amenzi datorită încălcărilor contiune a deciziilor luate de autorități.
Ulterior, spue Diana Șoșoacă, aceste amenzi i-au fpst anulate de către Curtea Constituțională. Cu toate astea, rămâne datoria de 30.000 de euro, pe care este nevoită să o plătească, dacă decizia magistraților nu va fi una favorabilă pentru ea.