Ana Odagiu, dezvăluiri despre povestea de iubire cu Conrad Mericoffer: “A doua zi eu deja mă trezisem îndrăgostită, înțeleg că și el” VIDEO EXCLUSIV

de: Andreea Archip
01 04. 2024

Ana Odagiu și Conrad Mericoffer au devenit oficial o familie în luna mai anul trecut, când au semnat actele la Starea Civilă, iar la finalul lunii septembrie cei doi se căsătoreau și religios. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, actrița a făcut dezvăluiri despre debutul poveștii de dragoste cu colegul care i-a devenit între timp soț. Fiind amândoi actori, se știau de mult timp, iar spectacolul Crimă la Howard Johnson i-a adus împreună. De la confesiuni despre problemele din viața de zi cu zi, cei doi și-au dat seama că nu mai pot fi doar prieteni, ci au trecut relația la un alt nivel.

Ana Odagiu: “De câte ori venea Conrad, eu aveam emoții”

Actrița şi cântăreaţa Ana Odagiu poate fi văzută la Antena 1 în serialul „Bravo, tată!”, unde o interpretează pe Cristina. Cert este că Ana a primit undă verde de la producție dacă vrea să rămână însărcinată, pentru că personajul ei, Cristina, își dorește copii. Conrad Mericoffer, soțul actriței, a mai fost căsătorit cu Victoria Răileanu și au împreună un băiat. Ei s-au despărțit în secret în 2019, după 7 ani de relație.

Tu și Conrad ați avut ocazia să jucați împreună până acum?

Noi jucam împreună într-un spectacol Crimă la Howard Johnson se numește. El era pe dublă cu un alt coleg de-al meu și eu jucam mai mult cu celălalt coleg. De câte ori venea Conrad, eu aveam emoții pentru că era foarte serios și nu știam ce și cum. Acum jucăm împreună într-un alt spectacol pe care l-am făcut împreună Despărțiți din dragoste.

Citește și: Ana Odagiu s-a căsătorit, a fost o mireasă superbă. Cine este Conrad Mericoffer, soţul actriţei. Foto

Ana Odagiu: “E foarte bine să joc cu soțul și învăț lucruri de la el”

Să nu ajungeți acolo.

Să nu fie cazul, da. E foarte bine să joc cu el și învăț lucruri de la el. Important este că acum facem niște spectacole pe care el le regizează. Eu nu prea ascult de nimeni și am nevoie de un călău care din când în când să dea cu biciul și el cred că o face într-un mod foarte non – invaziv, cât să scoată de la mine ce trebuie, dar fără să simt că pune presiune și asta e magic.

Care a fost momentul în care nu ați mai fost simpli colegi și a apărut scânteia care s-a aprins?

A fost o discuție într-o seară, am vorbit foarte mult fiecare de problemele lui, eu de ale mele, el de ale lui. Pe la 12.00 noaptea eram convinsă că o să rămânem niște buni prieteni, care o să ne spunem problemele, dar iată că nu s-a întâmplat așa. A doua zi eu deja mă trezisem îndrăgostită, înțeleg că și el. A fost o întâlnire foarte frumoasă și continuă să fie.

Ana Odagiu are undă verde de la producție să rămână însărcinată

În serialul Bravo, tată,  Cristina are un copil?

Personajul meu își dorește copii, nu eu, Ana. Și cei de la producție, în speță Maria, mi-a spus: “Ana, poți să rămâi însărcinată, dacă vrei acum că ai făcut și nunta, pentru că va fi foarte potrivit pentru personajul Cristina, pentru că ea își dorește mult și ar fi perfect, avem ce să scriem”. Am zis ok, deci am ok-ul tuturor, doar să mă apuc. Nu e cazul, dar am voie.

 Mai amânați un pic mărirea familiei?

Nu știu, e o chestie atât de intimă și de fragilă, încât nu aș vrea să vorbesc despre asta că nu știu.

Citește și: Ana Odagiu a făcut nuntă între două filmări la serialul “Bravo, tată!”. Unde pleacă în luna de miere: “Nașii au ales destinația” EXCLUSIV VIDEO

Video: Cătălin Shadi Sîrbu