Ana Morodan, prinsă beată la volan și reținută de polițiști. Ce alte substanţe consumase „Contesa digitală” înainte de a se urca în maşină
Excentrica vedetă este implictă într-un scandal ce nu îi face cinste. Ana Morodan ar fi fost prinsă beată la volan. Ce alte substanţe consumase „Contesa digitală” înainte de a se urca în maşină.
Ana Morodan, prinsă beată la volan
Update miercuri, 29 martie 2023, ora 12:35. Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanți ai Brigăzii Rutiere, Ana Morodan a refuzat să oprească, în trafic, la semnalul agenților, continuând deplasarea până când a intrat în coliziune cu două autovehicule. În urma accidentului de circulaţie au rezultat doar pagube materiale.
În acest context, poliţiştii au procedat la conducerea persoanei în cauză la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, unde şi de această dată a refuzat.
A fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul Penal.
În jurul orei 22:20, a fost oprită din nou, pe o stradă din Sectorul 1. Potrivit poliţiştilor, femeia figura cu permisul de conducere reţinut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.
Testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea preliminară cu aparatul DrugTest, a relevat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive.
În acest context, conducătoarea autovehicului a fost dusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin. 2 şi 336 alin.2 din Codul Penal: În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătorului Sectorului 1 în vederea luării unei măsuri preventive.
Știre inițială
Una dintre cele mai extravagante personaje din showbiz-ul și mediul online românesc este implicată într-un scandal rușinos. Ana Morodan ar fi fost prinsă beată la volan.
„Contesa digitală”, cum mai este cunoscută publicului de la noi din țară, ar fi fost chiar reținută pentru 24 de ore de Polițiștii de la Brigada Rutieră, după ce a fost oprită în trafic nu o dată, ci de două ori.
Prima întâlnire cu oamenii legii a avut loc marți, în jurul orei 16:00. Vedeta a fost trasă pe dreapta și ar fi refuzat recoltarea de probe, decizie ce a dus la deschiderea pe numele ei a unui dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
În aceeași zi, în jurul orei 23:00, a fost oprită de un alt echipaj al Brigăzii Rutiere. A acceptat să fie testată, rezultatele dezvăluind că avea o concentrație de 0,05 g/l alcool pur în sânge și că ar fi consumat droguri, potrivit sursei citate.
Așadar, în mai puțin de 12 ore, Ana Morodan s-ar fi ales cu două dosare penale.
Miercuri, vedeta online va fi prezentată în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
„Nici cu un million de euro nu mi-aș mai dori”
Cu toate că este una dintre cele mai cunoscute personalități online din România, participarea la Asia Express i-a câștigat statutul de vedetă. Într-o discuție cu reporterii Playtech Știri, Ana Morodan a mărturisit că nu ar mai repeta experiența reality show-ului de la Antena 1.
„Nici plătită, iubita mea! Nu! Nu că nici plătită, nici cu un million de euro nu mi-aș mai dori (n.r. să meargă la Asia Express). Nu. Nu m-aș mai duce. Da, a fost foarte greu.
Draga mea, aventurile mele, în general, sunt la magazine. Știi ce aventuri trăiesc la magazine, de nu pot să îți descriu. Nu, în afară de emisiunea mea, nu voi mai poposi la o emisiune de aventură, numai dacă se face prin mall-uri. În rest, nu.”