Amical de gală Steaua 86 – Barcelona 86? Propunerea pentru inaugurarea noului stadion Ghencea
La 34 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, unul dintre artizanii acelui succes a venit cu ideea reeditării finalei de la Sevilla din 1986, moment care să marcheze inaugurarea noii arene din Ghencea.
Amical de gală Steaua 86 – Barcelona 86? Propunerea pentru inaugurarea noului stadion Steaua
Se împlinesc 34 de ani de la cel mai mare succes al fotbalului românesc, cucerirea de către Steaua a Cupei Campionilor Europeni, după o finală magică desfășurată pe 7 mai 1986, contra marii echipe a Barcelonei. Cu o echipă alcătuită din jucători ambițioși, Steaua a dat lovitura, răsturnând toate calculele hârtiei. Condusă de pe margine de Emeric Jenei, având în teren jucători dornici de a face performanță, Steaua și-a înscris atunci numele pe lista câștigătoarelor prețiosului trofeu continental. Steaua Europei strălucea din România. La 34 de ani de la acel moment magic pentru fotbalul românesc, Adrian Bumbescu, fost component al echipei de aur a Stelei vine cu ideea reeditării acelei finale cu Barcelona.
Este oare posibil un amical de gală Steaua 86 – Barcelona 86? De ce nu? Acesta ar putea marca inaugurarea noii arene din Ghencea, mai ales că ne apropiem cu pași repezi de finalizarea lucrărilor.
„Am fost pe noul stadion, merg mereu să îl văd, e frumos. La inaugurare vrem să facem un meci demonstrativ, noi, ăştia din 1986. Şi o să facem sigur. Vrem să facem un demonstrativ, dar să vedem cu cine. Ar fi fost bine cu Barcelona ’86, dar şi de la ei au dispărut mulţi. Ar fi fost superb.
Dar putem să jucăm un demonstrativ cu Steaua 2006, cu cei din Cupa UEFA. Trebuie să fie o inaugurare frumoasă la noul stadion”, a spus fostul fundaş Adrian Bumbescu, într-un interviu acordat Agerpres.
De ce consideră că aniversarea din 2020 e una tristă
„Azi este o aniversare mai tristă pentru că nu putem să ne vedem din cauza coronavirusului ăsta. Dar rămâne acelaşi sentiment de bucurie, de împlinire. Să dea Dumnezeu să trăim cât mai mult şi să ne bucurăm de această zi. Dar uite că încet-încet dispar cam mulţi dintre noi.
Însă ne bucurăm că nu am trecut degeaba prin sportul ăsta minunat care e fotbalul. Am făcut performanţă şi am adus glorie ţării. Aşa au şi nepoţii şi rudele ce povesti despre noi. Nu vom face o petrecere după ieşirea din starea de urgenţă. Ne ferim toţi… mai ales Piţurcă, ăsta e panicat rău de tot cu coronavirusul. Aşa că nu reprogramăm întâlnirea de 7 mai de anul ăsta… O să facem în 2021, la 35 de ani… facem o petrecere dublă, ca să recuperăm”, a mai spus Adrian Bumbescu.
Stadionul Steaua a fost refăcut din temelii, ca parte a infrastructurii pentru EURO 2020, competiție amânată pentru anul viitor, și la care Bucureștiul este unul dintre orașele gazdă. În Capitală sunt programate patru meciuri oficiale, pe Arena Națională, iar stadionul Steaua este una dintre arenele pregătite pentru antrenamente. Poate chiar va fi inaugurată cu meciul propus de Adrian Bumbescu.