Plantele sunt unul dintre cele mai importante elemente din casă, deoarece, pe lângă faptul că decorează orice spațiu, ele îndeplinesc și câteva funcții importante. Astfel, acestea absorb gazele poluante, purificând aerul, și reduc uscăciunea mediului înconjurător. Însă pentru ca ele să „funcționeze” pe deplin, au nevoie să fie verzi și sănătoase. Iată un truc care le ajută în acest sens.
Pe lângă faptul că decorează și învie orice spațiu, plantele sunt extrem de importante și pentru aerul din casă. Acestea eliberează mult oxigen, fiind totodată o terapie excelentă împotriva stresului, deoarece favorizează starea de bine și relaxarea.
Iar pentru a le avea cât mai mult timp verzi și sănătoase, ele trebuie îngrijite. Astfel, există un produs care este foarte util: oțetul. Utilizat pe scară largă în casă pentru proprietățile sale de curățare și dezinfectare, este, de asemenea, excelent pentru ca plantele să crească puternice și sănătoase.
Datorită conținutului său ridicat de acid tartric, citric și acetic, oțetul controlează mucegaiul care poate apărea pe unele plante. Adaugă două linguri de oțet într-un recipient cu trei litri de apă, agită bine și pulverizează amestecul pe zona afectată. Un truc casnic pe cât de simplu, pe atât de eficient.
Citește și: A turnat oțet pe plantele din grădină și a descoperit un truc fabulos. Ce s-a întâmplat în doar 5 zile
Oțetul ajută, de asemenea, la reglarea pH-ului din solul plantelor. În acest caz, adaugă o lingură de oțet la un litru de apă și toarn-o în ghiveci.
Acest ingredient previne, totodată, proliferarea bacteriilor, așa că este un aliat de nădejde pentru a păstra florile proaspete pentru mult timp. Amestecă într-un recipient un litru de apă, o linguriță de zahăr și două linguri de oțet și utilizează această soluție pentru a conserva florile tăiate.
Există anumite plante care sunt toxice pentru câini și pisici. Dacă ai în casă vreunul dintre aceste animale de companie, pentru a le ține la distanță, înmoaie mai multe cârpe în oțet și pune-le lângă ghiveci. Acest lucru le va împiedica să se apropie de el.
Citește și: Plantele care te scapă de mirosul neplăcut din casă. Sunt magice, au efect imediat