Amestecul banal care îți face plantele să înflorească în 48 de ore. Ce să folosești

de: Ana Chivu
06 05. 2022

Sezonul cald vine cu plăcerea oamenilor de a servi micul dejun afară sau o cafea la prânz pe terasa din curte. Aceste activități sunt chiar mai plăcute dacă grădina ta îți oferă un peisaj ca în basme. Ce poți să faci pentru a avea o curte superbă? Există un amestec banal care îți face florile să înflorească în 48 de ore. Care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru asta? Cu siguranță o să împărtășești secretul și prietenilor tăi!

Truc pentru grădina ta: cum poți face ca plantele să înflorească rapid?

Sezonul cald te face să îți dorești să îți petreci mai mult timp afară. Cei care au și o curte mare pot cu siguranță să profite de acest lucru.

Desigur că o cafea băută în aer liber alături de prieteni e magnifică, dar totul prinde culoare și îți oferă o mai mare relaxare dacă ai și o priveliște superbă în fața ta.

O grădină înflorită este tot ce ai nevoie pentru câteva momente de liniște și pace în care să îți aduni gândurile. Există și o soluție rapidă și simplă care te ajută să ai plantele înflorite în doar 48 de ore.

Ai nevoie de două ingrediente pe care cu siguranță le ai în casă și în acest moment. De asemenea, soluția te ajută să le aperi și de dăunătorii care ar putea apărea oricând.

Tratamentul natural trebuie folosit atunci când planta crește pentru că îi oferă putere pentru a înflori în condiții optime. Cel mai bun moment este să faci asta la începutul primăverii sau la finalul lunii octombrie.

De ce ai nevoie?

Îngrășământul pentru florile tale se poate obține din ghimbir și scorțișoară. Cele două conțin minerale, potasiu, vitamina C, fosfor și magneziu. Amestecul hrănește plantele și accelerează creșterea lor.

Nu trebuie să mai încerci fel și fel de soluții din comerț pentru a le da strălucire. În plus, în acest scenariu scapi și de câțiva bani pe care i-ai da pe diferite produse chimice.

  • Ingrediente:

50 de grame de ghimbir proaspăt, tăiat bucăți mici
5 grame de scorțișoară (o felie pe care o tai bucățele)
Un litru de apă

  • Cum trebuie să procedezi?

Pasul 1: Pune în blender bucățile de ghimbir și scorțișoara, apoi mixează-le până când obții o pastă.
Pasul 2: Adaugă o lingură din acel amestec în litrul de apă și las-o să stea așa timp de câteva ore.
Pasul 3: Folosește apoi îngrășământul obținut atunci când uzi plantele. De menționat este faptul că trebuie ținut la frigider și poate fi folosit în termen de zece zile.