Amenzi usturătoare pentru românii de la bloc. Mulţi nici nu ştiu de lege, nu au voie să facă aşa ceva pe casa scării

de: Manolică Anca
06 05. 2023

Cei care locuiesc la bloc trebuie să știe că sunt pasibili de amenzi usturătoare în cazul în care nu respectă o regulă importantă. Aceasta vizează uscătoarele care se regăsesc în unele scări ale blocurilor. Iată ce le este interzis locatarilor să facă.

Amenzi usturătoare pentru acești români

Cei care locuiesc la bloc trebuie să știe că sunt obligați să se supună anumitor reguli impuse de legislația în vigoare. Printre acestea se numără și legea privind folosirea uscătorului sau a acelui spațiu de depozitare de pe casa scării.

Uscătorul este spaţiul comun de care se pot folosi toţi proprietarii de apartamente. Iar asta îl face, în același timp, o mare problemă cu care sigur s-au confruntat mulți dintre cei care locuiesc la bloc. Mai precis cu dreptul de a folosi acest spaţiu comun.

Ce spune legea

Părțile comune din clădirile cu mai multe etaje, cum este și uscătorul nu se pot înstrăina prin vânzare, în schimb, pot fi închiriate sau concesionate, cu acordul majorității proprietarilor.

Cea mai des întâlnită situație, atunci când vine vorba despre aceste uscătoare, este aceea în care, în mod arbitrar, doar câteva persoane din scară spun că au dreptul de a-l folosi.

Aproape că nu există bloc în care să nu fi existat, la un moment dat, discuții pe seama spațiilor de folosință comună, din cauză că unii locatari le schimbau destinația cu de la sine putere, transformându-le în spații de depozitare, aflate sub cheie.

O problemă mai puțin întâlnită

Cu toate acestea, o problemă mai puțin întâlnită a fost expusă în spațiul public de un proprietar de apartament.

„Buna ziua,

Am achiziționat un apartament de curând care are construit pe casa scării o debara. Menționez că aceasta are mai mult de 2 ani de la construcție, fiind construita cu acceptul asociației. Eu sunt ultimul locatar de pe scara, deci nu încurcă pe nimeni, este chiar în dreptul ușii mele. Problema este cu vecinul care locuiește vis-a-vis, care m-a contactat de curând să îmi solicite să o demolez. Exista cumva posibilitatea să o înscriu în CF că să nu mai fie alte probleme pe viitor? Sau e legitima cerință lui?

Vă mulțumesc frumos!”, este dilema unui proprietar de locuință, înscrisă pe avocatnet.ro.

Citește și: Ce a pus un administrator la avizierul unui bloc din Brăila, după ce a fost furat un obiect de pe casa scării. Un locatar a reacţionat imediat: „Va fi o mare nenorocire”

Ceilalți utilizatori l-au informat pe acesta de faptul că proprietarii nu au dreptul de a schimba destinația și aspectul părții comune din condominiu.

De asemenea, internautul l-a informat de faptul că proprietarul poate utiliza exclusiv partea comună numai cu acordul vecinilor și al asociației de proprietari cu care trebuie să încheie contract de închiriere sau de folosință. Prin urmare, nu poate obține calitatea de proprietar asupra părții comune pentru a o putea nota în cartea funciară.

Citește și: Românii care locuiesc la bloc, nouă obligativitate din 2023. Actul de care va fi nevoie, altfel se anunţă amenzi mari