Amenzi pentru şoferii care circulă cu viteze mai mici pe aceste şosele. Legea de care puţini ştiu
Amenzi pentru șoferii care circulă cu viteze mai mici pe aceste șosele. Deși pare incredibil, Poliția Rutieră poate da amendă de viteză pentru șoferii care circulă 40 km/h în localitate. Sancțiunea se aplică însă doar în anumite situații. Iată, totuși, legea de care puțini știu!
Amenzi pentru şoferii care circulă cu viteze mai mici pe aceste şosele
Este cunoscut faptul că, în localitate, limita de viteză este, în general, de 50 km/h. Dar, în unele cazuri, autoritățile locale au stabilit niște limite mai mari, de până la 80 km/h.
O astfel de situație se poate întâlni, spre exemplu, în localitatea Românești, din Prahova, unde se poate circula pe DN1 cu o viteză maximă de 70 km/h. Dar sunt și situații în care limita a fost scăzută de până la 30 km/h.
Și pe aleile dintre blocuri și pe unele pasaje rutiere se întâlnește limita de viteză de cel mult 30 km/h. Astfel, un șofer care conduce cu 40 km/h în aceste zone, încalcă legea, deși se află în localitate, unde limita maximă este de 50 km/h. astfel, conducătorul auto depășește cu 10 km/h viteza maximă impusă în acea zonă.
Șoferii trebuie să știe că pentru depășirea cu cel puțin 10 km/h a vitezei maxime legale stabilite, șoferii pot primi între 2 și 3 puncte de amendă, iar sancțiunea este cuprinsă între 290 și 435 de lei.
Totodată, sunt și zone unde viteza maximă este limitată la 15 km/h, din cauza unor lucrări sau pentru că e în apropierea unor spitale sau grădinițe. Dacă pe aici vei circula cu 40 km/h, vei depăși cu 25 km/h viteza maximă legală, fapt care înseamnă o amendă de până la 725 de lei.
Viteză la care se suspendă permisul de conducere
Depășirea limitei de viteză se sancționează cu amendă, iar în anumite situații cu suspendarea permisului de conducere. Punctul de amendă este 145 de lei. Pentru depășirea vitezei sunt aplicate sancțiuni între 2 și 29 de puncte de amendă, după cum urmează:
10 – 20 km/h: 2-3 puncte de amendă (290 lei – 435 de lei) + 2 puncte de penalizare
21 – 30 km/h: 4-5 puncte de amendă (580 lei – 725 de lei) + 3 puncte de penalizare
31 – 40 km/h: 6-8 puncte de amendă (870 lei – 1.160 de lei) + 4 puncte de penalizare
41 – 50 km/h: 9-20 puncte de amendă (1.305 lei – 2.900 de lei) + 6 puncte de penalizare
peste 50 km/h : 9 – 20 de puncte de amendă (1.305 lei – 2.900 de lei) + suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.
peste 70 km/h : 9 – 20 de puncte de amendă (1.305 lei – 2.900 de lei) + suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile.
Senatul a adoptat un proiect prin care se stabilește un nou prag de viteză, iar șoferii care îl vor depăși, rămân șase luni fără drept de a mai conduce.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile […] depășirea cu mai mult de 100 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv”, este menționat în proiectul legislativ adoptat de Senat.
Iar dacă șoferul care a primit această sancțiune recidivează în decurs de o jumătate de an de la momentul recuperării carnetului și depășește din nou limita de viteză, va mai primi în plus și alte 30 de zile de suspendare a carnetului.