O nouă măsură, menită să disciplineze șoferii în trafic, a fost inclusă în proiectul de Ordonanță a Guvernului care modifică OG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor. Această măsură a fost lansată spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Conform proiectului de act normativ, va fi interzisă și sancționată cu amendă de la 2.000 la 6.000 de lei aruncarea și depozitarea deșeurilor pe drumurile publice, în zonele de siguranță ale podurilor și drumurilor precum și în spațiile de parcare și staționare.
În argumentarea acestei măsuri, pe site-ul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, și potrivit expunerii de motive care însoțește actul normativ, motivul introducerii acestor sancțiuni majorate are la bază mai multe constatări, ale autorităților publice, conform cărora, șoferii depozitează gunoaie în zonele menționate mai sus:
„Totodată, având în vedere faptul că în prezent, pe drumurile publice s-a constatat un fenomen din ce în ce mai des întâlnit, respectiv aruncarea și depozitarea gunoaielor în zona de siguranță a drumurilor și podurilor și/sau aruncarea și depozitarea gunoaielor în locurile de parcare, oprire și staționare altele decât cele provenite din oprirea / staționarea participanților la trafic în locurile de parcare, oprire și staționare, prin prezentul proiect de act normativ, în scopul preîntâmpinării cât și a stopării acestui fenomen, se urmărește instituirea interdicției faptelor mai sus menționate.
Prin proiectul de act normativ se va reduce gradul de poluare din zona de siguranță a drumurilor și podurilor, precum și din locurile de parcare, oprire și staționare altele decât cele provenite din oprirea / staționarea participanților la trafic în locurile de parcare, oprire și staționare prin interzicerea aruncării și depozitării gunoaielor”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul de Ordonanță.
Scopul urmărit de proiectul supus dezbaterii publice este reducerea gradului de poluare pe drumurile publice și disciplinarea participanților la trafic.
„