În cursul zilei de joi, poliția a fost chemată în sudul litoralului de către salvamari, deoarece turiștii nu le ascultau indicațiile. Cei care nu respectă indicațiile salvamarilor riscă amenzi de până la 1.000 de lei.
Potrivit unei hotărâri de Guvern, turiștii care nu iau în considerare indicațiile și recomandările salvamarilor riscă amenzi de până la o mie de lei. Până în acest moment s-au dat doar avertismente.
În ultimele zile, valurile au fost foarte mari și periculoase, iar salvamarii au fost nevoiți să-i țină în frâu pe turiștii mai rebeli. Chiar dacă a fost arborat steagul roșu, cel care interzice înotul, au fost oameni care nu au ținut cont de el. Pe plajă a fost chemată poliția pentru a nu izbucni conflicte.
„Un turist recalcitrant a înjurat salvamarul, a aruncat cu apă în el, își bătea joc de el pur și simplu, până a venit poliția a reușit să fugă de pe plajă și nu l-au mai găsit”, a precizat Gelu Vătămănescu, salvamar șef la Eforie.
Din nefericire, astfel de incidente au avut loc destul de des în ultima perioadă. Turiștii sunt supărați că nu pot intra în apă și se descarcă pe salvamari, chiar dacă ei doar își fac meseria.
Potrivit hotărârii de Guvern, persoanele care utilizează plajele, ștrandurile, parcurile acvatice și porturile de agrement nautic în scopuri de agrement, au de respectat următoarele obligații:
Totodată, potrivit legii, cei care nu respectă regulile de mai sus, riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei, astfel de fapte fiind considerate contravenții.
Potrivit hotărârii de Guvern care reglementează activitatea serviciilor de salvamar, turiștii pot fi amendați cu până la o mie de lei dacă nu respectă indicațiile acestora. Cu toate acestea, până în momentul de față nu s-a aplicat nicio sancțiune, ci doar avertismente.
Din nefericire, de la începutul sezonului estival și până în prezent, 11 persoane și-au pierdut viața, înecați în mare.