Amenzi de aproape 230.000 de euro televiziunilor din România. Pe cine a taxat CNA cel mai aspru
Anul trecut CNA – Consiliul Naţional al Audiovizualului – a acordat amenzi totale de aproximativ 230.000 de euro (peste 1,1 milioane de lei), după ce în 2020, aceeași instituție a dat amenzi în valoare de 1,7 milioane de lei. Însă pe cine a taxat CNA cel mai mult și de ce. Ce se indică într-un raportul de activitate al CNA pe anul trecut, depus recent la Parlament.
Amenzi de aproape 230.000 de euro televiziunilor din România
CNA a acordat amenzi uriașe anul trecut, iar postul de televiziune Nașul TV este fruntaș la acest capitol. Astfel, televiziunea lui Radu Moraru a primit pe anul trecut amenzi totale în valoare de 315.000 de lei pentru derapaje pe subiectul coronavirusului și pentru mesajele antivaccin, notează Paginademedia.ro.
Deși a primit cele mai mari amenzi din partea CNA, Nașul TV are și cele mai mici audiențe, în comparație cu celelalte televiziuni sancționate. Nașul TV a avut anul trecut o audiență de 0,012% rating la nivel naţional, adică o medie de 2.184 de telespectatori, pe minut. În propunerile de sancționare, membrii CNA ar trebui să țină cont și de audiențele înregistrate de posturile de televiziune.
Al doilea cel mai amendat post de televiziune a fost România TV, cu 17 sancțiuni care au însemnat 210.000 de lei. Apoi, a treia cea mai amendată televiziune de către CNA, anul trecut, a fost Antena 1, cu amenzi în valoare totală de 195.000 de lei.
De menționat este că aproape toate aceste amenzi încasate de Antena 1 au fost atrase de emisiunea Acces Direct. La aceste amenzi s-a mai adăugat și una dintre cele mai aspre „pedepse”, și anume, oprirea emisiei pentru 10 minute, sancțiune acordată tot pentru emisiunea Acces Direct.
Împărțirea amenzilor pe televiziunile naţionale:
- Romania TV – 33 de sancţiuni – 17 amenzi în valoare totală de 210.000 de lei, 15 somaţii, dar şi o decizie de acordare a dreptului la replică
- Realitatea Plus – 22 de sancţiuni – 12 amenzi în cuantum total de 150.000 de lei şi 10 somaţii.
- Antena 3 – 19 sancţiuni – 9 amenzi de 125.000 de lei, dar şi 10 somaţii.
- Naşul TV – 13 sancţiuni – 9 amenzi în cuantum total de 315.000 de lei şi 4 somaţii
- Pro TV – 9 sancţiuni – o amendă în cuantum de 5.000 de lei, dar şi 8 somaţii
- Antena 1 – 8 sancţiuni – o decizie de oprire a emisiei pentru 10 minute, 5 amenzi în valoare totală de 195.000 de lei şi 2 somaţii.
- Kanal D – 7 sancţiuni – o amendă în cuantum de 5.000 de lei şi 6 somaţii.
- B1 TV – 6 sancţiuni – 2 amenzi în cuantum de 10.000 de lei şi 4 somaţii
- Estrada TV (News Romania) – 4 sancţiuni – 2 amenzi de 15.000 de lei şi 2 somaţii
- TVR – 4 sancţiuni – 2 amenzi în cuantum de 15.000 de lei şi 2 somaţii
- Digi24 – 3 somaţii
- Metropola TV – 3 somaţii
- Inedit TV – 2 somaţii
- Kapital TV – o amendă de 10.000 de lei
- IDA TV – o somaţie
- TV City – o somaţie
Cum aminteam mai sus, postul de televiziune Naşul TV condus de Radu Moraru a încasat cele mai multe amenzi din partea CNA. Este vorba despre nouă amenzi care au totalizat 315.000 de lei, dar şi patru somaţii.