Amenințări directe din partea guvernului ungar. ”Vom fi prezenți la înmormântarea lor!”

de: Stan Nicu
09 06. 2020

Unguria a trecut la amenințări directe împotriva Europei de Vest. Premierul Viktor Orban a lansat un avertisment fără precedent pentru țările din vest, dar și pentru câteva țări din vecinătate, printre care și România.

Guvernul ungar a trecut la amenințări directe. ”Vom fi prezenți la înmormântarea lor!”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a trecut la amenințări directe într-un discurs de o duritate fără precedent la adresa țărilor din vestul Europei și a statelor vecine țării sale.

Vestul a violat graniţele milenare ale Europei Centrale şi ne-a înghesuit între frontiere care nu pot fi apărate, ne-a privat de bogăţiile naturale, ne-a izolat de resurse, făcând din această ţară o celulă a condamnaţilor la moarte. Vestul a redesenat Europa Centrală fără scrupule, ceea ce nu i-o vom uita niciodată”, a declarat Viktor Orban la două zile după marcarea Tratatului de la Trianon.

Amenințări directe din partea guvernului ungar. ”Vom fi prezenți la înmormântarea lor!”

Viktor Orban se bucură de răul Europei

Premierul ungar vede dușmani peste tot, în toată Europa. “Au fost mulţi care s-au oferit pentru a îngropa Ungaria cu plăcere, şi-au unit forţele ca să ne piardă, noi însă am rămas în picioare şi am rezistat.

Astăzi nu mai există Cehoslovacia, nici Iugoslavia, nici Uniunea Sovietică, nu mai există Imperiul Britanic, nici cel Francez, în timp ce noi încă vom fi prezenţi la înmormântarea celor care au vrut să ne bage pe noi în mormânt”, a mai spus Viktor Orban.

Ungaria, aliată cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia

Viktor Orban a lansat avertismente la adresa statelor vecine. ”Cei care încă nu au înţeles acest lucru trebuie să se grăbească, pentru că timpul lor este pe terminate.

Construim cu bucurie viitorul comun împreună cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia, ţări mândre de caracterul lor naţional, istoria a oferit popoarelor din Europa Centrală şansa de a deschide o nouă epocă, să se ridice împreună. În ultimii zece ani s-a dovedit că dacă forţa vitală a părţilor naţiunii maghiare se reuneşte, aceasta este bine şi pentru vecinii noştri (… ) Vedem la vecinii noştri aspecte care ne despart, dar vedem şi ceea ce ne uneşte, iar noi vrem să facem mare Bazinul Carpatic împreună cu popoarele care trăiesc alături de noi”, a mai spus Viktor Orban, uitând state precum România, Ucraina și Austria, țări vecine și ele cu Ungaria.