Amendă uriașă pentru Realitatea Plus. Lovitura primită din partea CNA, ce a putut să apară pe post

de: Ștefan R. Apostol
29 04. 2022

În ultima perioadă, pe fondul crizei din Ucraina, tot mai multe voci publice au avut declarații pro-ruse. Multe dintre acestea, fără fond, au fost amendate dur de opinia publică. Dar, și mai grav, multe au fost făcute la posturi tv, în prime-time. Unele au fost chiar susținute de moderatorii unor emisiuni de dezbatere politică. Un astfel de caz este cel al postului Realitatea Plus, unde, conform CNA, Anca Alexandrescu a susținut genul acesta de acțiuni, pe care, de altfel, forul le-a amendat aspru.

Declarațiile pro-ruse, în contextul crizei din Ucraina, pun paie pe foc

Încă din primele zile ale declanșării conflictului din Ucraina, au apărut multe declarații contradictorii și care au cam pus paie pe foc. Multe dintre ele, pro-ruse, au alimentat tensiunile, atât pe plan european, cât și pe plan local.

Problema a devenit și mai acută, odată cu declarațiile unor politicieni, cum este și cazul Dianei Șoșoacă, și nu numai. Genul acesta de polemici au fost susținute atât pe rețelele de socializare, în spațiul public, dar, mult mai grav, în media românească.

Numai dacă ne amintim cazul postului News România. În acest caz, CNA a decis amendarea postului pentru astfel de declarații, ne putem da seama de gravitatea situației. O altă problemă, și mai gravă, este implicarea presei în propagarea unor astfel de discursuri pro-ruse.

Inclusiv posturi tv din România au generat controverse, cum arătam mai sus, susținând sau chiar promovând discursurile de acest tip.

Realitatea Plus amendată cu 10.000 de lei de către CNA

Media românească, care ar trebui să-și păstreze imparțialitatea, dar o face cu greu, a intrat în această perioadă în războiul mediatic susținut de Rusia. Ba mai mult, o parte a mediei locale a promovat discursurile pro-ruse, și pe alocuri chiar xenofobe.

Un astfel de caz, derulat pe parcursul a nu mai puțin de cinci ediții a unei emisiuni, s-a întâmplat la Realitatea Plus, amendată recent de CNA, conform PaginadeMedia.ro.

În justificarea decizie forului se spune că „Se străduieşte Anca Alexandrescu să păstreze echipa din studio în teritoriul temelor care fac parte din propaganda rusă, asta este, aşa sună, nu eu inventez propaganda, Putin o formulează. Dacă păstrezi temele lui Putin în formatul emisiunii mele, înseamnă că păstrez exact agenda ui Putin. Există, însă, invitaţi care salvează emisiunile pe care le-am urmărit”, a declarat Mircea Toma, membru CNA.

În acest caz s-a decis amendarea postului cu 10.000 de lei. Postul nu este la o primă astfel de abatere, în trecut aceeași moderatoare atrăgând o amendă de 40.000 de lei. Motivul era exact același, al propagandei pro-ruse.