Amendă de până la 5.000 de lei pentru șoferi în trafic. Greșeala care se plătește scump
Se aplică amendă de până la 5.000 de lei pentru șoferi în trafic, dacă nu prezintă dovada achitării unei taxe importante. Guvernul a modificat legislația, mărind cuantumul sancțiunilor financiare pentru această greșeală. Noua lege a fost promulgată și de președintele Klaus Iohannis. Iată în ce situații riscă participanții la trafic să scoată sume grele din buzunar!
Amendă de până la 5.000 de lei pentru șoferi în trafic
Pentru a obține dreptul de circulație pe toate drumurile din afara unei localități, șoferii din România trebuie să plătească o taxă importantă. Este vorba despre rovinietă. Doar după achitarea sa, participanții la trafic pot să circule pe drumuri naționale sau pe autostrăzi. Cei care nu prezintă dovada realizării acestei plăți, riscă să fie sancționați drastic.
Guvernul României a modificat legislația, majorând sumele amenzilor ce se aplică participanților la trafic, în cazul în care nu au plătit rovinieta. Legea a fost promulgată inclusiv de către președintele Klaus Iohannis. Astfel, sancțiunile financiare care se aplică șoferilor în cazul în care circulă fără rovinietă s-au scumpit.
Amenzile care se aplică șoferilor care nu au rovinietă încep de la suma de 275 lei și pot să urce până la 5.000 de lei. În unele cazuri, participanții la trafic au de scos sume consistente de bani din buzunar. Vorbim despre sancțiuni ce depășesc inclusiv suma de 11.000 de lei. Bineînțeles, pedepsele se aplică în funcție de categoria în care se încadrează vehiculul.
Cu cât se amendează lipsa rovinietei, în funcție de vehicul
Ce amendă poți primi pentru lipsa rovinietei. Legea e clară, puțini șoferi o cunosc. În funcție de categoria vehiculului, sancțiunile financiare variază astfel:
- autoturisme – amendă între 275 lei și 550 lei;
- vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală admisibilă tehnic – n.r.) mai mică sau egală cu 3, 5 tone – amendă între 950 lei și 1.900 lei;
- vehicule de transport marfă cu MTMA cuprinsă între 3, 5 și 7, 5 tone – amendă între 1.550 lei și 3.100 lei;
- vehicule de transport marfă cu MTMA cuprinsă între 7, 5 și 12 tone – amendă între 2.750 lei și 5.500 lei;
- vehicule de transport marfă cu MTMA egală sau mai mare de 12 tone, cu maximum 3 axe – amendă între 3.550 lei și 7.100 lei;
- vehicule de transport marfă cu MTMA egală sau mai mare de 12 tone, cu minimum 4 axe – amendă între 5.950 lei și 11.900 lei;
- vehicule de transport persoane cu 9-23 locuri pe scaune (inclusiv scaunul șoferului) – amendă între 1.550 lei și 3.100 lei;
- vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune (inclusiv scaunul șoferului) – amendă între 2.750 lei și 5.500 lei.
Șoferii care nu au plătit rovinieta nu au voie să circule pe drumurile naționale, principale sau secundare, pe drumurile expres, drumurile europene și/sau autostrăzi, stabilește legea în vigoare. Indiferent de modul în care se realizează plata rovinietei, participantul la trafic trebuie să prezinte chitanța pe care a primit-o în urma efectuării tranzacției.