Amendă de 300 de lei pentru stăpânul unor câini. Greșeala majoră care l-a lăsat fără bani în buzunar
Un român care are câini a fost amendat de oamenii legii cu suma de 300 de lei. Stăpânul animalelor a reușit să-i enerveze maxim pe vecini, care au pus mâna pe telefon și l-au reclamat. Din ce cauză a fost brăileanul sancționat contravențional.
Stăpânul unor câini a fost amendat cu suma de 300 de lei
Un brăilean a primit o amendă de la polițiști, după ce vecinii săi au depus o plângere împotriva lu. Motivul are legătură cu animalele de companie pe care le deține. Bărbatul a făcut o mare greșeală, care l-a lăsat fără bani în buzunar.
Vecinii bărbatului s-au săturat de lătratul căinilor săi. Aceștia se plâng că animelele latră zi și noapte, fără ca stăpânul lor să intervină, pentru a-i calma.
Ce greșeală majoră a făcut
Exasperaţi de zgomotul făcut de câinii unui vecin, câţiva brăileni de pe strada Ştefan cel Mare din municipiu l-au reclamat la Poliţia Locală. Potrivit spuselor lor, nu mai puteau suporta lătratul non-stop al animalelor. Poliţiştii locali au făcut verificări, în urma cărora s-a constat că plângerea oamenilor se confirmă. Drept urmare, stăpânul patrupezilor a fost amendat cu 300 lei, oamenii legii somându-l să ia măsuri pentru a-şi potoli câinii.
”Pentru nerespectarea de către deţinătorii de câini a obligaţiei de a lua măsuri de prevenire a zgomotelor provocate de câinii pe care îi deţin, conform H.C.L.M. Brăila nr.19/2014, a fost depistat şi sancţionat contravenţional numitul A. N., în vârstă de 68 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 300 lei – în calitate de deţinător a doi câini nu a luat măsuri de prevenire a lătrăturilor şi zgomotelor, provocând disconfort locuitorilor din vecinătate”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Brăila, potrivit Adevărul.
Un alt proprietar de câini a fost sancționat dintr-un motiv halucinant
În 2019, o femeie din Baia Mare a fost sancționată cu suma de 200 RON, pentru că are doi câini care latră prea tare. Proprietara animalelor a atacat decizia în instanță și a câștigat. I s-a anulat procesul verbal de contravenție.
S. Iren are în grijă doi câini care fac zgomot destul de des, iar unii vecini au reclamat că sunt deranjați de lătratul acestora. În apropierea locuinței femeii se află și o pensiune, iar turiștii cazați aici s-au plâns deseori că nu pot dormi din cauza gălăgiei căinilor.
După o serie de plângeri la Poliția Locală, în data de 15 februarie 2019, proprietara patrupezilor a fost amendată cu 200 de lei, deoarece câinii săi au tulburat liniștea locuitorilor de pe strada unde locuiește.
Ce arată procesul verbal
În procesul verbal s-a menționat că cele două animale sunt foarte agresive și latră încontinuu, tulburând astfel liniștea vecinilor. Polițistul care a aplicat sanțiunea a încadrat fapta la art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991. Însă, femeia a contestat amenda și a câștigat, în 14 decembrie 2020.
„Tribunalul nu valideaza alegatia instantei de fond conform careia fapta contraventionala s-a comis prin omisiunea de a lua masurile necesare pentru ca cei doi caini sa nu mai latre neincetat. Instanta de apel apreciaza ca art. 2 punctul 25 din legea nr. 61/1991, cu modificarile ulterioare, integreaza in sfera elementului material al contraventiei actiunea de a produce zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma, interpretarea acestui text legal angajand concluzia unei contraventii comisive doar sub forma unei actiuni (si nu a unei contraventii comisiv omisive de natura a instaura inclusiv posibilitatea comiterii prin omisiune)”, se precizează în hotărârea Tribunalului Maramureș.