Amendă colosală pentru un șofer. Ce a făcut la volan îl costă 10.000 de lei

de: Alexandra Chivu
15 02. 2021

Instanțele bihorene au dat un verdic usturător în cazul unui tânăr din orașul Ștei care fusese prins la volan de polițiștii rutieri cu o alcoolemie de peste 2,2 la mie în sânge, în plină zi. „Pedeapsa amenzii penale, executorie, este mult mai eficientă”, au decis autoritățile în detrimentrul condamnării la închisoare cu suspendare.

Amendă de 10.000 de lei pentru un șofer nesăbuit

Trimis în judecată de procurorii din Beiuș, tânărul a scăpat de închisoare fiindcă magistrații Judecătoriei din Beiuș și colegii lor de la Curtea de Apel Oradea au fost de acord că nu merită să-l condamne cu suspendare și să cheltuie banii statului de supraveghere, în condițiile în care „pedeapsa amenzii penale, executorie, este mult mai eficientă”.

Prin urmare, luând în calcul că lucrează și în afara României, Judecătoria i-a aplicat acestuia o amendă penală de 7.500 de lei, pe care instanța superioară a crescut-o ulterior la 10.000 de lei, sub motivul că, la această valoare „Curtea nu discerne din nicio împrejurare posibilitatea ca inculpatul să repete comportamentul său ilicit.”

Alt caz. A fost prins la volan cu alcoolemie de 1,22 la mie

Polițiștii rutieri depistează în fiecare zi în trafic persoane care arată lipsă de rațiune, fiind găsite cu valori mari ale alcoolemiei în timp ce conduc autovehicule. Un astfel de caz a fost descoperit în noaptea de 24 ianuarie 2021, în satul Fântâna Mare din Constanța. Șoferul avea o concentrație alcoolică de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șeful Poliției din Dej, demis după ce a fost prins beat la volan

Plătit să asigure ordinea și liniștea publică și să coordoneze angajații să urmeze aceleași principii, șeful Poliției Locale din Dej, Mircea Marcel, a fost prins beat la volanul mașinii de serviciu în 2011. Deranjat că a fost oprit de polițiștii de la Rutieră, a început să-i îmbrâncească. În cele din urmă, a ajuns în cătușe la spital pentru probe de sânge, unde a continuat scandalul.

„Vă rog frumos să plecați din fața mea. Eu am drepturile mele civile și vă rog să le respectați. În cunosc pe Băsescu. Personal în cunosc, l-am văzut de fiecare dată la televizor”, a declarat Marcel.

„Nu l-am văzut că vine. A veni, așa, pe margine. A dat într-o bordură, apoi a intrat în șanț. A încercat după să pornească de pe loc, dar cum frâna de mână era trasă, nu mai pornea”, a povestit martorul care a sunat la 112.

Întrebat dacă a condus băut, bărbatul a spus: „Nu, eu zic că nu. Eu sunt șeful poliției locale. Sunt în timpul serviciului. Nu m-am urcat la volan. S-a condus mașina singură. Dacă avea roata spartă, s-a spart. Îm pare rău, foarte rău”.