Alina Eremia, scenă emoționantă în timpul unui concert. Cine a urcat pe scenă, fără ca ea să știe
Cântăreața a avut parte clipe foarte emoționante, când se afla pe scenă, chiar în timpul unui concert. Alina Eremia a avut parte, la rândul ei, de o surpriză însemnată, chiar când susținea respectivul moment muzical, pentru că nu și-a dat seama inițial cine a urcat alături de ea pe scenă.
Alina Eremia, scenă emoționantă în timpul unui concert. Cine a urcat pe scenă, fără ca ea să știe
Artista este cu siguranță una dintre cele mai îndrăgite prezențe de pe scena showbiz-ului autohton, având mii de fani, iar acest lucru și-a spus cuvântul, cu doar o seară în urmă. Alina Eremia a împlinit frumoasa vârstă de 26 de ani, iar acest moment unic a regăsit-o pe vedetă pe scenă. În timpul unui concert pe care îl susținea, fanii i-au cântat celebrul „La mulți ani” și i-au urat toate cele bune, iar cu acest prilej și-a făcut apariția din culise și fratele vedetei.
Spectatorii i-au distras atenția Alinei Eremia, câtă vreme fratele ei, Mircea, a urcat pe scenă și i-a dăruit un buchet de flori, alături de o mare îmbrățișare. Cântăreața a fost vizibil copleșită de emoție, în timpul concertului pe care îl susținea în Mioveni, acolo unde nu s-a așteptat absolut deloc la un astfel de cadou. De asemenea, vedeta de la Antena 1 s-a arătat cât se poate de fericită că a fost felicitată astfel, dar și că spectatorii prezenți la concertul său nu au uitat că e o zi atât de specială pentru Alina Eremia.
”Astăzi este despre tine @alinaeremia! Mă abțin din declarații pentru că știi deja tot ce simt și ce gândesc despre tine ! Te iubescccccc sora mea! La mulți ani!”, i-a transmis fratele său Mircea, cântăreței de 26 de ani, pe rețelele sociale.