Alimentele pe care Cătălin Botezatu nu le mai consumă deloc. La ce a renunțat designerul
Până la vârsta de 55 de ani, Cătălin Botezatu s-a confruntat cu anumite probleme de sănătate. În consecință, faimosul creator de modă din România a fost nevoit să renunțe la consumul unor anumite alimente. La ce ar fi renunțat definitiv designerul.
Ce alimente nu mai consumă Cătălin Botezatu
După ce a fost nevoit să urmeze un tratament strict în Turcia, acolo unde merge an de an pentru investigații, după ce a suferit grave probleme de sănătate, Cătălin Botezatu s-a văzut forțat de împrejurări să își schimbe regimul alimentar.
Drept pentru care, controversatul designer a adoptat un stil de viață sănătos, care l-a ajutat să se repună rapid pe picioare. Prin urmare, fostul jurat de la „Bravo, ai stil!” a renunțat să mai consume dulciuri, prăjeli și alte produse bogate în calorii.
În schimb, vedeta consumă multe fructe, legume și alimente bogate în substanțe nutritive benefice organismului. De asemenea, Bote spune că a renunțat să consume produse de origine animală, cu doar o mică excepție: carne de vită, foarte rar.
„Nu mănânc prăjeli deloc, nu mănânc carne în general… mă rog, mănânc carne de vită foarte rar, deși înainte mâncam foarte multă carne de vită. Am zis că fac pauza asta acum, ca să pot să mănânc de Crăciun.
Mănânc mai multe fructe. E foarte greu. Am eliminat multe plăceri culinare. Nu mănânc dulce, înainte rupeam prăjiturile, acum mai puțin. Asta nu înseamnă că le-am eliminat de tot.”, a declarat Cătălin Botezatu, potrivit Spynews.
A suferit cinci operații în ultimii ani
Numele lui Cătălin Botezatu este sinonim cu profesionalism, cinste și seriozitate, motiv pentru care creatorul de modă nu se oprește din muncit, pentru a rămâne pe cea mai înaltă treaptă a succesului.
Vedeta are mare grijă de sănătatea sa, dând de înțeles că ar fi găsit echilibrul necesar pentru a duce o viață prosperă și liniștită, în același timp.
„Sunt ok, că dacă n-aș fi, nu aș ieși. Am grijă de mine, de regimul meu, pentru că trebuie să țin regim. (…) Mă odihnesc atât cât pot să mă odihnesc.”, a completat celebrul designer pentru sursa citată.
Reamintim că, în ultimii ani, Cătălin Botezatu a fost supus unor intervenții chirurgicale, după ce i-a fost descoperită o tumoră canceroasă în spatele apendicului. Deși a acuzat anumite probleme și acum câteva luni, Bote rămâne, din fericire, în afara oricărui pericol.