Alimentele pe care astronauții le mănâncă în spațiu. Ce dietă au timp de multe luni

de: Năstase Mirabela
10 11. 2020

Peste 200 de astronauți din 15 țări au vizitat Stația Spațială Internațională (ISS), în ultimii 15 ani, care și-a început aventura pe orbita Terrei în noiembrie 2000.

Alimentele pe care astronauții le mănâncă în spațiu

Astfel, în mijlocul ISS se găsește un laborator în care vreme de șase luni câte o echipă formată de șase oameni lucrează, fac gimanstică, mănâncă și dorm.

De dieta astronauților NASA se ocupă specialiștii în nutriție de la centrul Johnson Space Center, din Houston, anunță CNN. Maya Cooper, cea care face parte din echipa de specialiști responsabilă pentru crearea a 40 la sută din alimentele trimise în spațiu astronauților, susține că se încearcă obținerea unui echilibru între crearea unui confort asemănător celui de acasă și alimentele sănătoase.

”Am avut în meniu foarte multe alimente cu un gust foarte bun, însă în ultima perioadă, am încercat să reducem cantitatea de sare din alimente. Deci, a fost nevoie să modificăm multe elemente, păstrând însă gustul și aspectul care să amintească de mâncarea de acasă”, a precizat Maya Cooper.

De altfel, astronauții din spațiu au nevoie să consume în jur de 3.000 de calorii pe zi, întrucât ei fac multă gimnastică, ca să-și mențină un tonus muscular bun. Așadar, alimentele trimise trebuie să fie pline de vitamine, dar, în același timp, trebuie să fie apetisante viuzal vorbind. Menționăm că printre alimentele trimise în spațiu se numără curry cu pește indian, chiftele cu crab, brioșe cu ciocolată sau pandișpan cu lămâie.

Cum trebuie să fie alimentele trimise în spațiu

În plus, alimentele trimise în spațiu trebuie să fie ferite de procesarea prin încălzire, care, în combinație cu depozitarea pe termen lung, poate să afecteze calitățile nutritive, din cauza pierderilor de vitamine.

În cultura populară, mâncarea astronauților variază între diverse lichide sau vâscozități și o ”pilulă” magică care conține numărul de calorii necesar unei zile.

Dar în realitate, după ce în primii ani ai programului spațial NASA au fost experimentate diverse produse ”semilichide”, introduse în tuburi care se aseamănă cu pasta de dinți sau alimente sub formă de cuburi mici de gelatină, ca să se evite împrăștierea lor, acu, lucrurile stau cu totul altfel.

”Acum, mâncarea e mai mult un cordon bleu decât un amestec pus în blender”, a mai declarat Maya Cooper. De menționat este că pe stația ISS nu există frigidere, așadar mâncarea trebuie să fie stocată corespunzător, pentru a se evita degradarea ei. Alimentele sunt uscate prin înghețare, apoi să fie rehidratate în spațiu.