Alimentele care se scumpesc din septembrie. Toți românii vor fi nemulțumiți

Alimentele care se scumpesc din septembrie. Toți românii vor fi nemulțumiți
Ce alimente se scumpesc din septembrie

Sunt vești proaste după ce s-a aflat că o serie de alimente se scumpesc din septembrie, astfel că toți românii vor fi nemulțumiți. De vină pentru aceste scumpiri este cea mai severă secetă din ultimii 500 de ani, aşa cum a catalogat-o Comisia Europeană. Amănuntele îngrijorătoare, în rândurile de mai jos.

Vești proaste pentru toți românii. Ce se întâmplă cu prețul la carne, ouă și lapte

Seceta din acest an a distrus milioane de hectare de cereale, iar efectele acesteia încep să se simtă, astfel că se anunță noi scumpiri, din toamnă, în țara noastră. Noile scumpiri vizează carnea, ouăle și laptele.

Potrivit Antena 3, carnea, ouăle și laptele vor avea prețuri foarte mari și vor fi la nivel cu fructele de mare.

Scumpirile par să nu se mai oprească

Anul acesta s-au înregistrat cele mai mari scumpiri de la începutul anilor 2000, iar fermierii din țara noastră fac calcule și declară că, din toamnă, prețurile cresc din nou.

Astfel, la sfârşitul anului agricol, fermierii estimează majorări de 30% la carnea de porc şi la produsele lactate, precum şi majorări de 20% la ouă.

Motivele scumpirilor, potrivit agricultorilor

„Sunt mai multe motive: combustibilul, energia, gazul, forța de muncă și hrana pentru animale. Dacă un crescător cumpăra înainte cu 80 de bani kg de porumb sau grâu, anul ăsta prețul este dublu”, a spus un fermier.

În ultimul an, alimentele s-au scumpit cu aproape 15%, iar pe primul loc în topul scumpirilor este uleiul de gătit. De asemenea, în topul scumpirilor urmează cartofii, făina, mălaiul, pâinea, brânza și carnea.

Uleiul se scumpește și el

Un alt agricultor a declarat că și uleiul va fi mai scump din toamnă, undeva cam prin luna noiembrie, atunci când floarea soarelui va ajunge undeva la 4.000 de lei tona.

„Din luna noiembrie, cred că floarea soarelui se va duce exact cum a fost și la începutul lunii martie, undeva la 4.000 de lei pe tonă. La momentul acesta este 2.700. Atunci vom avea scumpiri pe raft drastic, cel puţin 20-30% la sută la ulei”, a precizat agricultorul.

Cât va ajunge să coste carnea, laptele și ouăle

Acum, un kilogram de ceafă de porc costă 32 de lei, iar după scumpirea cu 30% aceasta va ajunge să coste nu mai puțin de 41 de lei kilogramul.

Scumpiri se anunță și în cazul ouălor, astfel că acum 10 ouă costă 12 lei în rafturile marilor magazine, iar după scumpirea de 20% același carton de ouă va costa 14 lei. De asemenea, laptele costă 9 în prezent, iar după scumpirea cu 30% ar urma să coste 11 lei.