Alimentele care îți strică memoria pe termen lung. Specialiștii de la Harvard au făcut lista

de: Rosu Ioana
17 11. 2023

Alimentația și stilul de viață influențează într-o mare măsură modul în care îmbătrânim și, mai ales, sănătatea organismului. Astfel zis, dacă alegem să consumăm alimente nutritive, șansele să ne menținem mult timp în formă, atât psihic, cât și fizic, cresc considerabil. De asemenea trebuie să acordăm o atenție deosebită și alimentelor pe care trebuie să le evităm. Descoperă ce ne recomandă specialiștii de la Harvard, după studiile efectuate.

Alimentația joacă un rol important în păstrarea unei memorii bune

Universitatea Harvard a lansat o listă de alimente care pot avea un impact negativ asupra memoriei, conform avertismentelor emise în urma unor studii extinse.
Importanța dietei noastre poate juca un rol crucial în procesul de îmbătrânire sănătoasă și în prevenirea unor afecțiuni.

Problemele de memorie pot deveni tot mai serioase odată cu înaintarea în vârstă, iar experții de la Harvard ne oferă sfaturi cu privire la alimentele pe care ar trebui să le evităm pentru a menține sănătatea cerebrală, cât și prevenirea unor potențiale probleme de memorie.

Printre alimentele menționate de către Harvard se numără zahărul în exces, grăsimile trans și multe alte alimente pe care le consumăm, cel mai probabil, zilnic.
Acest avertisment vine ca un semnal de alarmă pentru cetățeni, cu scopul de a sublinia legătura strânsă dintre alimentație și sănătatea cerebrală.

De asemenea, este extrem de important ca oamenii să fie conștienți de alegerile lor alimentare și să introducă în dietă alimente care susțin sănătatea mintală și prevenirea pierderii de memorie.

CITEȘTE ȘI: Cele 6 tipuri de alimente care îți îmbunătățesc memoria. Sunt aur pentru creier, spun specialiștii

Alimentele care îți pot distruge memoria, potrivit experiților de la Harvard

Așa cum există alimente care ajută memoria, așa există și alimente o pot afecta, iar netratată, poate duce la boli grave precum Alzheimer.
Universitatea Harvard oferă sfaturi clare cu privire la alimentele pe care ar trebui să le evităm pentru a preveni problemele de memorie și pentru a ne menține creierul sănătos.

Unul dintre principalii vinovați identificați de experții de la Harvard în deteriorarea memoriei este consumul de alcool. Nicio cantitate de alcool nu este considerată sigură, conform Universității Oxford, și acesta este asociat cu pierderea memoriei și deficite cognitive. Este recomandat să evităm complet consumul de alcool pentru a proteja sănătatea creierului și a preveni eventualele probleme de memorie.

Un alt obicei alimentar care pot afecta negativ memoria este reprezentat de mâncarea prăjită, iar alternativa este reprezentată de gătitul la plită sau fiert.
Experții reamintesc că aceste metode de preparare păstrează mai bine nutrienții și contribuie la menținerea sănătății creierului.

CITEȘTE ȘI: Ai probleme cu memoria? Cele mai bune alimente pentru îmbunătățirea memoriei

Ce alte alimente și obiceiuri ne pot afecta sănătatea

De asemenea, se recomandă evitarea utilizării uleiurilor vegetale, în special cele de soia, porumb sau anumite semințe. În schimb, se încurajează utilizarea uleiului de măsline, recunoscut pentru beneficiile sale asupra sănătății.

Un alt aspect important subliniat de experți este evitarea alimentelor ultra procesate și preferarea celor proaspete și gătite acasă. Alimentele proaspete furnizează nutrienți esențiali și contribuie la menținerea unui sistem cerebral sănătos, fără a adăuga substanțe chimice dăunătoare.

Experții de la Universitatea Harvard sublinează, de asemenea, că atât zahărul cât și îndulcitorii artificiali pot avea un impact negativ. Recomandarea este să elimini aceste alimente din dieta ta și să optezi pentru alternative sănătoase.

Atât zahărul cât și îndulcitorii sunt considerați dăunători, iar renunțarea la ei poate contribui la menținerea sănătății memoriei pe termen lung. Astfel, în loc să adaugi zahăr sau înlocuitori, poți opta pentru băuturi fără îndulcitori sau să îndulcești natural prin intermediul fructelor sau ingredientelor precum curmale, miere.

Tu ce alegi pentru sănătatea ta?