Alimentele care atrag moliile în bucătărie și cămară. Mare atenție cum le ambalezi

de: Ana Chivu
29 10. 2022

Cu siguranță toate gospodinele doresc să aibă o locuință curată, frumos mirositoare și fără diverse insecte în ea. Puține doamne știu că unele ingrediente folosite în preparatele preferate ale familiei care se află la bucătărie pot atrage moliile. Experții vin acum cu mai multe detalii despre alimentele care trebuie să fie bine ambalate sau consumate imediat ce sunt achiziționate pentru a evita apariția moliilor la tine în casă. Iată despre ce este vorba și ce trebuie să faci?

Alimente care atrag moliile: trebuie să le ambalezi bine

Gospodinele se străduiesc să aibă mereu o locuință curată, organizată, frumos mirositoare și fără diverse insecte în ea. Din păcate, unele mici obiceiuri ale celor din familie nu ajută deloc în acest sens.

Pofticioșii lasă multe alimente chiar desfăcute în bucătărie, lucru care îți poate aduce în locuință molii. Nu trebuie să te gândești că trebuie să cheltui bani din bugetul familiei pentru diferite produse care să te ajute, ci doar să schimbi unele lucruri.

Există câteva alimente la care trebuie să ai grijă. Vestea bună este că aceste dăunătoare nu provoacă boli. Mai mult decât atât, ele sunt atrase de alimentele care îți plac ție sau animalelor tale.

Acestea sunt mai ales atrase de făină, cereale dulci din comerț, condimente, mălai sau orez, fasole uscată, semințe, nuci, cereale, cacao, amestecuri de prăjituri, orez, fructe uscate, hrană pentru câini, semințe pentru păsări, ceaiuri sau ierburi.

Cum scapi de molii?

1. Scapă de făina din casă sau ambalează punga bine după ce folosești doar puțin din produs.
2. Scoate totul din dulapul în care depozitezi produse și borcane cu diverse preparate sau conserve.
3. Curăță balamalele, clanțele și întreg dulapul în toate colțurile pentru că moliile se ascund de cele mai multe ori acolo.
4. Depozitează hârtia cât mai departe de locuri umede pentru că moliile adoră hârtia și plasticul.
5. Depozitează toate alimentele din cămară în recipiente de sticlă sau metal.
6. Păstrează pungi mici de condimente în congelator sau frigider dacă te temi pentru acestea.
7. Curăță des sertarele cu condimente și produse care stau mai mult timp depozitate.

Detalii despre moliile de alimente

Plodia interpunctella sau molia indiană este cunoscută pentru că se hrănește cu cereale depozitate și alimente uscate. Ea este cunoscută și sub alte denumiri precum: molia cămară, molia indiană, molia făinii, molia cerealelor.

Majoritatea dintre moliile de alimente sunt destul de mici, așa că de multe ori abia le bagi în seamă când le vezi zburând prin bucătărie sau cămară. Cu toate astea, dacă locul este infestat ai o mare problemă.