Situație incredibilă în hotelurile de cinci stele din Capitală. Inspectorii sanitari au găsit multe nereguli, urme de mizerie și obiecte expirate în locațiile luxoase. Despre ce este vorba și ce amenzi usturătoare au primit patronii.
Deobicei, atunci când oamenii își caută un loc de cazare de top pentru a petrece una sau mai multe nopți optează pentru cele mai bune și recomandate hoteluri, iar românii care adoră luxul se îndreaptă către locațiile de 5 stele, fiind convinși că acolo vor găsi condiții extraordinare.
Ei bine, vineri, 1 octombrie, oficialii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov au verificat câteva dintre hotelurile de cea mai înaltă clasificare din București, atât în spaţiile de cazare, cât şi în cele de alimentaţie publică.
Surpriza a fost uriașă atunci când autoritățile au găsit câteva nereguli extrem de grave. Inspectorii au dat peste obiecte expirate, urme de murdărie, prezența unor fire de păr pe suprafețele de dormit și multe alte nereguli care au fost sancționate deîndată.
Patronii celor două hoteluri din București au fost amendați cu sume uriașe de 35.000 de lei. Mai mult de atât, la un hotel comisarii sanitari au dat avertisment patronilor şi au oprit temporar funcționarea localului până când deficiențele constate de către autorități vor fi remediate.
De asemenea, inspectorii sanitari au sistat definitiv comercializarea a peste 200 de kg de produse alimentare, în valoare de 4.700 de lei.