16 oct. 2020 | 11:40

Alexandru Rafila, veste șoc despre intrarea în scenariul roșu. De ce nu este de acord cu închiderea școlilor

Sănătate
Alexandru Rafila, veste șoc despre intrarea în scenariul roșu. De ce nu este de acord cu închiderea școlilor
Alexandru Rafila, veste șoc despre intrarea în "scenariu roșu". De ce nu este de acord cu închiderea școlilor

În contextul în care rata de incidență a cazurilor de COVID-19 ajunge la 3, toate instituțiile de învățământ din București ar trebui să intre în scenariul roșu, desfășurându-și cursurile online. Cu toate acestea, reprezentantul României la OMS nu este de acord cu această decizie, argumentând că „este vorba doar despre niște cifre”.

Propunerea lui Alexandru Rafila cu privire la funcționarea școlilor

În contextul unei creșteri alarmante a cazurilor de COVID-19, Comitetul Pentru Situații de Urgență a decis jos modificarea funcționării la 15 școli din Capitală, unele trecând în scenariul galben, iar altele în cel roșu.

Până în acest moment, 43 de instituții de învățământ au cerut intrarea în scenariul roșu, iar 28 dintre ele sunt deja închise. Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că în situația actuală, în care cazurile cresc îngrijorător, toate școlile se pregătesc să intre în scenariul roșu.

Profesorul Alexandru Rafila vine și liniștește apele, susținând că nu este nevoie ca autoritățile să aplice metode atât de radicale pentru schimbarea unei cifre, ci trebuie mai degrabă să fie analizată situația la fiecare caz în parte.

„Sunt niște parametri, o cifră, 3 la mie, incidența cumulată în ultimele 14 zile, dacă suntem sub 3 la mie păstrăm școlile în scenariul verde sau galben, dacă depășim trecem în scenariul roșu. Să știți că nu e nicio diferență între 2,9 și 3,1. Cred că ar trebui să fim puțin flexibili.

Sigur că trebuie analizată situația din fiecare școală și cine merge la școală, câți copii sunt în școală, dacă sunt școli de proximitate. Dacă, de exemplu, 95% din elevii unei școli locuiesc în prejma școlii și se deplasează pe jos la școală, eu acea școală nu aș închide-o „, a spus medicul Alexandru Rafila, reprezentatul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

În ce condiții ar trebui închise școlile

Medicul Alexandru Rafila, noul candidat PSD pentru alegerile parlamentare, a explicat că există situații în care școlile ar trebui închise. Printre acestea se numără distanța mare dintre școală și locuințele elevilor, care ar putea crește riscul de infectare, prin aglomerarea mijloacelor de transport în comun.

De asemenea, medicul trage un semnal de alarmă cu privire la capacitatea noastră, ca societate, să ne adaptăm la anumiți factori care să ne ușureze viața, fără a ne raporta strict la niște cifre.

“Dacă școlile însă sunt la distanță, 30-40% din elevi vin cu mijloace de transport în comun, aglomerează traficul, atunci acolo probabil e bine să închizi școala două săptămâni, să reduci transmiterea în comunitate.

Trebuie să fim flexibili, să fim creativi, încât viața noastră să fie cât mai apropiată de normal. Nu trebuie să fim rigizi, să ne raportăm doar la niște cifre, fără să ne gândim ce este în spatele lor”, a declarat Alexandru Rafila.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro