Medicul Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă vizavi de perioada în care ne aflăm. Potrivit acestuia, în România nu se poate pune în discuție o perioadă de stagnare a cazurilor, având în vedere că opt zile la rând s-au înregistrat peste 1000 de imbolnăviri noi.
Reprezentantul României la OMS le transmite simplu și concis cetățenilor că acest virus nu poate să dispară fără eforturile lor. Acesta susține faptul că în afara de dorința de scădere a numărului de cazuri, trebuie să existe și comportamentul oamenilor și implicarea autorităților care să gestioneze mai bine focarele existente.
Renumitul medic a dezvăluit că între 10-15 august ar trebui să se vadă rezultatele în urma măsurilor restrictive care ar intra în vigoare începând cu 1 august.
„Ar trebui să vedem în perioada 10 -15 august dacă măsurile anunțate vor funcționa. Nu cred că am intrat în perioada de platou, dar să dea Dumnezeu să fie așa! Să fim stabilizați și să intrăm într-o perioadă de scădere.
Dincolo de argumente emoționale, ar trebui să existe și elemente care să fundamenteze această stabilizare sau scădere a numărului de cazuri – adică să se ia măsuri, să se intervină mai bine în focare, oamenii să schimbe comportamentul. Dacă se întâmplă asta, se poate ajunge la o scădere a infectărilor. O scădere de la sine nu este posibilă„, a declarat Alexandru Rafila, potrivit digi24.ro.
În urmă cu puțin timp, medicul a încercat să le readucă aminte cetățenilor despre cele mai periculoase locuri și situații în care se pot infecta cu COVID-19.
Printre acestea, Alexandru Rafila a amintit despre locurile aglomerate, indiferent de natural lor, dar și despre scara blocului și lift, niște spații mici și greu de aerisit. De asemenea, specialistul a reamintit că aerul condiționat nu este un factor atât de periculos, așa cum se prevedea.
“Aerul condiționat a fost menționat ca o posibilă cauză, dar nu este, cu siguranță, o cauză care să pună problema răspândirii bolii. Dacă ai un caz cauzat de o astfel de instalație și 1000 de cazuri care se transmit prin contact direct, acele 1.000 sunt importante. Cazul acesta este posibil, dar nu e probabil”, a dezvăluit acesta pentru antena3.ro.