În cursul serii de marți, Raed Arafat a anunțat relaxarea restricțiilor în perioada sărbătorilor. La scurt timp după vestea cea bună, Alexandru Rafila a venit cu mai multe lămuriri în acest sens.
În cadrul hotărârii de prelungire a stării de alertă, CNSU a propus marți, o serie de măsuri de relaxare pentru perioada sărbătorilor. Printre cele mai importante se numără eliminarea restricțiilor de circulație pe timpul nopții, renunțarea la mască în spațiile publice, în anumite condiții, cât și accesul la mall pentru persoanele testate. Astfel, relaxările anunțate urmează să fie adoptate prin hotărârea de Guvern.
În cursul ședinței de Guvern de astăzi, ministrul Sănătății a vorbit clar despre noile relaxări, dând asigurări cu privire la respectarea prevederilor existente, cât și la sancționarea cetățenilor care încalcă legea. Mai mult, medicul Alexandru Rafila susține că aceste măsuri mai blânde ar putea fi privite ca pe o oportunitate de a respecta cu strictețe regulile existente, având șansa unei libertăți de mișcare mai mari.
„Respecratea strictă a acestor prevederi va fi în continuare. Trebuie să-i sancționăm pe cei care nu respectă legea în acest moment. Sunt reglementate noi prevederi care prelungesc cu o oră programul diferitelor instituții care organizează evenimente, pe de o parte, și s-a ridicat limita de circulație pe timpul nopții pentru anumite categorii de persoane.
Ar trebui să fie un factor încurajator și pentru respectarea strictă a măsurilor. Ăsta cred că este lucrul cel mai important pe care ar trebui să-l discutăm în comunicarea publică, pentru că înlesnirea unor restricții trebuie să vină la pachet cu respectarea strictă a tuturor acestor prevederi și cred că ne uităm și asupra cadrului legal”, a transmis ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila a profitat de contextul relaxării restricțiilor pentru a atenționa toți operatorii economici cu privire la asigurarea respectării stricte a măsurilor de protecție, cât și cu sancționarea abaterilor, atunci când asituația o impune.
“Suntem de acord ca în această perioadă să ne putem desfășura activitatea cu măsuri ușor relaxate și aduse la un numitor comun, dar foarte clar pentru toți operatorii economici care trebuie să respecte legislația în ceea ce privește măsurile de protecție.
În ceea ce privește gradul de ocupare al acestor instituții trebuie să fie foarte clar că nu putem avea niciun fel de toleranță la încălcarea regulilor. Trebuie să ținem lucrurile sub control și să nu avem un următor val care să ne pună probleme greu surmontabile”, a adăugat Alexandru Rafila.