Alexandru Maxim a semnat cu Beșiktaș. Ce salariu va avea internaționalul român

de: Sorin Barbu
17 02. 2023

Alexandru Maxim a semnat cu Beșiktaș, după ce oficialii clubului Gaziantep și-au dat acordul să-l împrumute până la finalul sezonului. Internaționalul român va câștiga în această perioadă 400.000 de euro, iar gruparea din Istanbul are o clauză prin care îl poate achiziționa în vară.

Alexandru Maxim împrumutat de Gaziantep la Beșiktaș

Alexandru Maxim prinde transferul vieții la vârsta de 32 de ani. Gaziantep s-a retras din campionat, în urma dezastrului provocat de cutremurele puternice din data de 6 februarie, și a fost de acord să-l împrumute pe internaționalul român la Beșiktas. Jucătorul a efectuat vizita medicală, au scris jurnaliștii de la Fanatik.tr, iar după ce a semnat contractul, valabil până la finalul sezonului, cele două cluburi au transmis oficial că au finalizat tranzacția, pe care o negociau de câteva zile

„Transferul lui Alexandru Maxim a fost finalizat. Clubul nostru a semnat un contract de transfer temporar cu fotbalistul Alexandru Maxim până la finalul sezonului 2022-23, inclusiv pentru a sprijini financiar clubul Gaziantep FK, care s-a retras din campionat din cauza dezastrului provocat de cutremurul care a cuprins țara noastră”, a anunțat noua echipă a lui Alexandru Maxim.

Beșiktaș nu plătește niciun ban pentru transferul fotbalistului, dar îi va suporta în totalitate salariul de 400.000 de euro, pentru șase luni, dar va avea și posibilitatea ca în vară să-l cumpere.

Maxim a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la Gaziantep  în acest sezon și a reușit 5 goluri și 10 pase decisive în 25 de partide. Jucătorul român evoluează în Turcia din anul 2020, de când s-a transferat de la formația germană Mainz, și a marcat în total 43 de goluri în aproape trei ani.

Trei echipe din prima ligă din Turcia s-au retras, după dezastrul provocat de cutremure: Yeni Malatyaspor, Hatayspor și Gaziantep. Federația de Fotbal din Turcia a fost de acord să modifice regulamentul astfel încât jucătorii de la aceste formații să fie vânduți sau împrumutați. În acest moment campionatul de fotbal din Turcia este întrerupt, dar sunt șanse mari să fie reluat la începutul lunii martie.