Alex Bodi a fost eliberat! Ce decizie uluitoare au luat judecătorii în cazul lui

de: Alex Cazacu
18 12. 2020

Curtea de Apel Craiova a respins propunerea de prelungire formulate de procurorii DIICOT în dosarul de trafic de persoane și proxenetism în care este vizat și fostul soț al Biancăi Drăgușanu. Alex Bodi a fost plasat definitiv în arest la domiciliu într-o comună din județul Ilfov.

Ce decizie au luat judecătorii în cazul lui Alex Bodi

Se pare că fostul soț al Biancăi Drăgușanu primea constant sume de bani în cont de la fetele obligate să se prostitueze în Germania de ”nașul” acestuia, Adrian Constantin Tâmplaru, fost locotenent al lui Adrian Clămparu, zis ”Cap de porc”. Din acest motiv, Alex Bodi a fost arestat preventiv la jumătatea lui noiembrie.

”Impune inculpatului Bodi Alexandru Nicolae, obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește fără forme legale situat în com. (…), str. (…) nr. (…), jud. Ilfov, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza”, se arată în minuta deciziei Curții de Apel Craiova, potrivit Adevărul.

De asemenea, pe durată arestului la domiciliu, Alex Bodi are obligația de a se prezenta în fața organului de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, ori de câte ori este chemat. Mai mult, acesta nu are voie să comunice cu persoanele vătămate.

Alex Bodi le duce pe fete în Germania

Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a lui Alex Bodi pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism. La acest caz, procurorii DIICOT au colaborat cu autoritățile din Germania pentru documentarea activității infracționale, iar fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost filat de către polițiștii germani.

Alex Bodi le ducea pe fete în Germania, profitând de naivitatea, precum și de starea lor materială precară. Membrii grupului infracțional din care făcea parte Bodi le determina pe tinere să îi urmeze în țări din vestul Europei prin metoda ”lover boy”, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă.

”Membrii grupării le câștigau încrederea, și sub pretextul unui viitor comun și oferirii unui mod de viaţă lipsit de griji, le convingeau să se deplaseze cu ei în diferite ţări, unde, prin acte de violenţă și amenințări, le determinau să practice prostituția în folosul lor”, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă, obținut de Adevărul.

Alex Bodi a fost denunțat de o fostă șotie (alta decât Bianca Drăguşanu) care le-a spus anchetatorilor că ”în perioada 2014-2016, a practicat prostituția în Germania, la Frankfurt și Berlin, în club (…) de tipul FKK, unde a ajuns prin intermediul lui B.A.N. (Alex Bodi – n.r.), fostul șot”.