Deși au mai rămas doar câteva zile până când intrăm în seonul estival, vremea rămâne extrem de capricioasă, iar ploile par să nu ne părăsească deloc la finalul primăverii. Din păcate, avertizările ANM nu sunt destul de optimiste încât să ne facem curaj să ne îndepărtăm prea mult de case. Care sunt zonele afectate de ploi torențiale.
Prognoza meteo 29 mai 2023. În această noapte, cerul va fi acoperit de nori, făcându-și apariția ploile de scurtă durată în sud-estul țării, dar și la munte, în timp ce în sud-vestul țării vor exista și descărcări electrice.
Potirivit avertizărilor ANM, cantitățile de apă vor putea depăși 10 l/mp, iar vântul va sufla slab și moderat. Cele mai mici temperature vor fi înregistrate în intervalul 6 și 17 grade, iar în anumite zone vor exista condiții de ceață.
Din păcate, acest sfârșit de sezon aduce ploi torenţiale în majorotatea orașelor, însă partea bună este că, temepraturile se vor păstra ridicate, specifice pentru această perioadă. Astfel, valorile termice maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade.
În Bucureşti, cerul va fi înnorat și vor exista condiții de ploaie, astfel că, în primele ore ale zilei sunt posibile inclusiv descărcări electrice, șansele de ploaie revenind și în a doua parte a nopții. Vântul nu va sufla cu putere, iar temperature minimă înregistrată va fi curpinsă între 13 și 14 grade.
Potrivit avertizărilor ANM, în prima parte a zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări și averse, în mai toată țara, iar pe arii restrânse va ploua în sud-est. În cursul după-amiezii și seara va ploua local în jumătatea de sud-vest a țării și pe arii restrânse în rest, interval în care vor exista și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii.
Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 25…30 l/mp, iar pe spații mici, temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade. Temperaturile minime i vor fi cuprinse între 7 și 18 grade, cu specificația că, în depresiunile din estul Transilvaniei vor fi înregistrate temperaturi mai scăzute. Izolat vor fi condiții de ceață.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe de scurtă durată, la începutul intervalului și din nou după-amiază și seara. Vântul va sufla moderat ziua și în general slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 24-25 de grade, iar cea minimă va fi de 12-14 grade.