Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza meteo pentru septembrie. Deși la mijlocul lunii temperaturile vor fi peste normalul perioadei în zonele estice și sud-estice, în prima săptămână, temperaturile vor fi ușor mai coborâte decât cele normale acestui interval, iar cantitățile de precipitații vor fi puțin peste cele normale pentru această perioadă.
În ultima săptămână din luna august, 24 – 30 august, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade în regiunile vestice, centrale și nord-vestice, dar și ușor mai ridicate în sud-est, iar în restul țării vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea de nord a teritoriului, îndeosebi în extremitatea de nord a acesteia. În regiunile sudice, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate, local, în sud-vest.
În general, vremea în luna septembrie va fi călduroasă, cu temperaturi de 25 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că și cei care au vânat extrasezonul au tras un loz care pare a fi câștigător. Specialiștii meteo spun totuși că în septembrie precipitațiile vor fi mai abundente decât în mod obișnuit, pe întreg teritoriul țării.
În intervalul numit, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, poate ușor mai coborâte în nord-vest, dar și ușor mai ridicate în sud-est. Cantitățile de precipitații prognozate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
În săptămâna 7 – 14 septembrie, temperaturile medii ale aerului se vor încadra în general în jurul celor normale pentru această săptămână la nivelul întregului teritoriu, posibil ușor mai ridicate în sud și sud-est. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.