Alertă meteo ANM. În a doua zi de toamnă calendaristică, meteorologii au emis un cod roșu de ploi valabil în mai multe zone ale țării. Nici zonele care sunt în afara zonei de acține a avertizării meteo nu vor scăpa de ploi. Unde vor cădea ploi abundente, vedeți în rândurile de mai jos ale articolului.
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis, vineri, cod roşu de ploi abundente local în judeţul Vâlcea, precum şi în zona montană şi submontană a judeţelor Gorj şi Argeş. Avertizarea este valabilă până sâmbătă, la ora 03.00. Nici celelalte regiuni ale terotoriului nu vor scăpa de averse.
Conform ANM, în zonele aflate sub cod roșu se vor acumula cantităţi de apă de 70…90 litri pe metrul pătrat şi izolat peste 100 de litri pe metrul pătrat.
De asemenea, meteorologii ANM au emis cod portocaliu de ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată, valabil până sâmbătă, la ora 10.00, în Oltenia, Transilvania și local în Maramureş,
Muntenia şi Dobrogea. În aceste zone vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40-60 de litri pe metrul pătrat şi izolat în Oltenia peste 70-80 de litri pe metrul pătrat. În plus, în sud-estul teritoriului, ploile vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii.
De asemenea, de astăzi până sâmbătă la ora 10:00, intră în vigoare un cod galben în vestul, estul şi sud-estul teritoriului, unde se vor înregistra averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25-40 de litri pe metrul pătrat.
Conform ANM, local în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Începând din dimineaţa zilei de sâmbătă, 3 septembrie, aversele se vor restrânge spre sud-estul şi estul ţării.
Potrivit prognozei ANM pentru vineri, 2 septembrie în Dobrogea și în Bărăgan, atmosfera va fi schimbătoare, iar vântul va fi insistent. În a doua parte a zilei pot apărea ploi zgomotoase. Temperatura maximă va atinge 27 de grade Celsius în Călărași și Slobozia, iar în Moldova sudică și în nordul Munteniei, atmosfera va fi schimbătoare. Vor apărea ploi trecătoare, iar vântul va prinde putere.
Și în Capitală, atmosfera e schimbătoare azi și pot apărea înnorări trecătoare. Temperatura maximă a zilei atinge 27 de grade Celsius, în timp ce la noapte va coboarî la 16 grade Celsius.