Alertă meteo ANM. Cod galben de urgie în România. Zonele vizate de noi ploi
Meteorologii au emis o avertizare de Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă în cursul zile de astăzi, joi, între orele 12:00 – 21:00. Aceasta a fost emisă pentru 17 județe din România.
Avertizare Cod galben de vreme rea
UPDATE 18:47: Nou cod emis de meteorologi pentru seara zilei de joi, 9 mai. Vor fi ploi și vijelii în localități din județele Ilfov, Prahova, Călărași, Giurgiu și Dâmbovița. Sunt așteptate descărcări electrice, averse cu 15-20 litri/mp, vânt puternic și grindină de mici dimensiuni, informează antena3.ro.
- Județul Ilfov: Brănești, Petrăchioaia, Dascălu, Cernica, Gruiu, Balotești, Afumați, Vidra, Periș, Glina, Moara Vlăsiei, Găneasa, Berceni, Ștefăneștii de Jos, Snagov, Ciolpani, Tunari, Corbeanca.
- Județul Prahova: Brazi, Șirna, Gorgota, Bărcănești, Ariceștii Rahtivani, Balta Doamnei, Tinosu, Filipeștii de Târg, Târgșoru Vechi, Puchenii Mari, Poienarii Burchii, Mănești, Cocorăștii Colț.
- Județul Călăraşi: Șoldanu, Gălbinași, Chirnogi, Budești, Curcani, Mitreni,Plătărești, Crivăț, Căscioarele, Oltenița, Radovanu, Frumușani, Vasilați, Fundeni.
- Județul Giurgiu: Gostinari, Vărăști, Colibași, Valea Dragului, Greaca, Herăști, Isvoarele, Hotarele, Prundu, .
- Județul Dâmboviţa: Cornești, Niculești.
Știrea inițială:
În Maramureș, Crișana, Banat și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, averse torențiale și izolat grindină și vijelii. De asemenea, cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și izolat 40 l/mp.
Județele vizate de codul galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Caraş Severin.
Totodată, conform meteorologilor, în cursul zilei de astăzi, în regiunile nord-vestice și parțial în cele centrale, vremea va deveni instabilă și se va răcori, însă valorile termice nu vor avea variații semnificative față de ziua de miercuri.
Fenomenele de instabilitate atmosferică vor avea loc pe spații mici și în Muntenia și Dobrogea. Totodată, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări semnificative pe creste.
Temperaturile maxime în această zi se vor încadra între 25 și 32 de grade Celsius. Pe litoral vor fi puțin mai mici, între 22 și 24, la fel ca și în deltă. Minimele termice se vor încadra între 8 și 18 grade Celsius.
Cum va fi vremea vineri, 10 iunie
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor, în ziua de vineri, 10 iunie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zona de sud și sud-vest, acolo unde local se vor semnala averse, însoțite și de descărcări electrice.
Însă, aceste fenomene se vor înregistra pe spații mici și în celelalte zone, mai ales cele montane și submontane. În ceea ce privește vântul, acesta va avea intensificări locale și temporare, mai ales în jumătatea de sud a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 31 de grade Celsius, iar minimele între 7 și 8 grade Celsius.
În Capitală, meteorologii anunță o vreme caldă, dar ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare. ANM anunță o probabilitate mare în prima parte a zilei de averse, însă slabe.
Temperatura maximă înregistrată va fi în jur de 30 de grade Celsius, iar cea minimă între 13 și 16 grade Celsius. Vântul va sufla în general moderat, fără intensificări.