Alertă cu bombă la un liceu din Iași. Întreaga unitate de învățământ a fost evacuată

de: Ionuț Vieru
09 02. 2022

În cursul zilei de astăzi, un apel la 112 a fost făcut către autoritățile ieșene, cu privire la faptul că la Liceul Tehnologic „Petre P. Carp” din Țibănești, județul Iași, se află o bombă. La fața locului s-au deplasat geniștii, alături de mai multe echipaje care au asigurat zona.

Liceul a fost evacuat de urgență

În urma apelului la 112, întreaga unitate de învățământ a fost evacuată, adică personalul auxiliar, cadrele didactice, elevii și alte persoane care se aflau în incinta liceului. În urma verificărilor efectuate de autorități, s-a stabilit că alarma a fost falsă, iar activitatea s-a reluat în mod normal.

„În această dimineață, a fost efectuat un apel la numărul unic de urgență prin care a fost semnalată existența unei bombe la Liceul Tehnologic „Petre P. Carp” Țibănești. Instituțiile abilitate au efectuat verificări și, începând cu ora 10, cursurile au fost reluate, deoarece a fost o alarmă falsă. Inspectoratul Școlar Județean, prin reprezentanții care s-au deplasat la școală, comunică permanent cu directorul unității și monitorizează cu atenție această situație”, au declarat reprezentanţii ISJ Iaşi.

Directorul liceului, Alina David, a precizat că apelul nu a fost făcut de vreun elev din cadrul unității de învățământ. De asemenea, nu s-au înregistrat alte probele precum atacuri de panică.

Alertă cu bombă la un centru comercial din Brăila

La sfârșitul lunii trecute, o persoană a sunat la serviciul relații clienți din Mall Vărsătura din Brăila, anunțând că se află o bombă în interiorul centrului comercial, potrivit IPJ Brăila, relatează Agerpres. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au evacuat toate persoanele din interiorul centrului comercial.

„În jurul orei 17,15, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 de către un angajat al unui centru comercial că la serviciul relaţii cu clienţii a fost primit un apel care anunţa existenţa unui material exploziv în incinta societăţii. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, jandarmi şi pompieri, centrul comercial fiind evacuat”, se arată într-un comunicat al IPJ Brăila.

La fața locului s-au deplasat și pirotehniștii, care au demarat căutările, pentru a afla dacă există, într-adevăr, un dispozitiv exploziv. Polițiștii efectuează cercetări în continuare pentru a afla cine a efectuat apelul către serviciul relații clienți a centrului comercial și a dat alarma.