După câteva zile de ploi, meteorologii anunță din nou zile caniculare. Temperaturile vor trece cu ușurință peste 35 de grade Celsius, iar în unele zone vor ajunge chiar și până la 40 de grade Celsius.
Luna lui cuptor își intră pe deplin în drepturi, iar meteorologii anunță temperaturi de până la 40 de grade Celsius în unele zone. De asemenea, riscul de radiații este foarte ridicat, atunci când mercurul atinge aceste temperaturi record.
În București, specialiștii au anunțat că termometrele vor arăta 42 de grade Celsius. Chiar dacă ne aflăm abia în prima săptămână din luna iulie, cea mai mică temperatură de până acum înregistrată este de 30 de grade Celsius.
Cea mai călduroasă zi va fi 14 iulie, spun meteorologii. Abia după data de 18 iulie vremea se va mai răcori puțin, dar temperaturile nu vor scădea sub 30 de grade în timpul zilei și 19-20 în timpul nopții.
Specialiștii recomandă să nu ieșim din casă în mijlocul zilei, doar dacă este cu adevărat necesar. Sfatul se adresează în special bătrânilor și celor care suferă de diferite boli.
În prima jumătate a săptămânii viitoare, se vor înregistra temperaturi de până la 36 de grade în cea mai mare parte a țării, spune directorul ANM, Elena Mateescu.
„Încă de la acest sfârșit de săptămână vorbim despre temperaturi în creștere, ce vor caracteriza o vreme călduroasă, chiar ușor caniculară în partea de sud, sud-vest a țării, acolo unde valorile de temperatură astăzi vor atinge 33-34 de grade.
De mâine, temperaturle ating și depășesc pragul unei zile de caniculă, cu 35-36 de grade.
Debutul săptămânii viitoare, în prima jumătate, vorbim despre valori de 36 de grade în cea mai mare parte a țării, dar în special în zonele joase din regiunile extracarpatice”, a spus, într-o intervenție la Realitatea PLUS, directorul ANM, Elena Mateescu.
Chiar dacă am avut câteva zile cu precipitații abundente, directorul ANM ne spune că acestea vor lipsi în următoarea perioadă.
„Deficitul de precipitații va fi de interes săptămâna viitoare, semn că seceta pedologică se va accentua și extinde în bună parte din țară.
Chiar dacă am avut acest episod în care cantitățile de apă la nivel local, mai ales în partea de nord-vest, centru, nord a țării s-au apropiat de 50-60 l/mp punctiform, ele nu au putut compensa seceta instalată de lungă durată și nevoia de apă din această perioadă a culturilor aflate în vegetație”, a explicat directorul ANM.