Alegeri Locale 2020. Adriana Bahmuțeanu intră în politică. Unde candidează
Alegerile Locale 2020 se apropie cu paşi repezi, motiv pentru care “lupta” dintre candidați devine din ce în ce mai strânsă. Printre surprizele de anul acesta din lumea politică se numără Adriana Bahmuțeanu, fosta soţie a lui Silviu Prigoană. Aceasta şi-a depus chiar astăzi, 18 august, candidatura.
Adriana Bahmuțeanu, pe urmele fostului soţ. Unde candidează vedeta
Pe 27 septembrie, vor avea loc Alegerile Locale din acest an. Printre candidaţii neaşteptaţi la primăriile de sector din Capitală, se numără şi Adriana Bahmuțeanu, în vârstă de 46 de ani. Aceasta a intrat în cursa pentru Primăria Sectorului 1 ca independent, însă cu susţinerea Partidului Ecologist Român, scriu cei de la Adevărul.ro.
Dacă e să ne luăm după o declaraţie din urmă cu 9 ani, aceasta pare că s-a mai gândit la posibilitatea de a cocheta cu lumea politică.
“M-ar tenta. Sincer, cred că aș putea să fac lucruri bune și nu cum fac alții: numai dau din gură și atât, telepoliticieni d-ăștia. Dar nu împărtășesc aceleași opinii cu soțul meu sau aceleași culori. Eu sunt mai ”comunistă” de felul meu, am rămas cu sechele din copilărie”, spunea în 2011 Adriana.
Pe atunci, aceasta era căsătorită cu Silviu Prigoană, care, în 2012, a candidat din partea Partidului Democrat Liberal pentru Primăria Generală a Capitalei. Din păcate, acesta a fost devansat de Sorin Oprescu.
Cine este candidatul preferat la Primăria Sectorului 1 din Bucureşti
Ultimele sondaje arată că favoritul la Primăria Sectorului 1 este Daniel Tudorache, actualul primar. Acesta face parte din Partidul Social Democrat. Următorii clasaţi ar fi Tănase Stamule, care vine din partea PNL și Clotilde Armand, reprezentantă USR.
Pe de altă parte, candidatul preferat la Primăria Generală a Bucureştiului este Gabriela Firea cu 41 %. Pe locul al doilea, confirm unui sondaj Sociopol, este Nicusor Dan, la distanţă de 7 procente de actualul edil.
Astăzi, 18 august, a fost ultima zi în care au putut fi depuse candidaturile. Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7:00.