Ale cui ar putea fi oasele din pădurea de lângă Caracal, dacă nu sunt ale Alexandrei Măceșanu
Fragmentele osoase găsite în ultima locație pe care Dincă le-a spus-o polițiștilor aparțin ale unei alte fete decât Alexandra Măceșanu. Victima este o tânără cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani. Ale cui ar putea fi? Există o a treia victimă?
Ale cui ar putea fi oasele din pădurea de lângă Caracal
DIICOT anunță că expertiza medico-legală realizată de către Institutul Național de Medicină Legală arată că oasele îngropate de inculpatul Gheorghe Dincă aparțin unei fete cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani. Probele arată că acestea sunt ale unei tinere, alteia decât Alexandra Măceșanu. Dincă a mărturisit în cadrul anchetei faptul că a mai omorât o fată, Luiza Melencu, dar DIICOT nu arată și că oasele ar aparține acesteia. Expertiza care se va realiza în curând urmează să confirme dacă fragmentele osoase aparțin Luizei sau altei fete.
Comunicat DIICOT
Prin adresa din data de 13.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019 în zona de lizieră de pădure, amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparținând victimei majore.
Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani și că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe.
„Modul de operare este cinic”
În prima instanță, Gheorghe Dincă nu era sigur ale cui sunt rămășițele indicate în pista spună oamenilor legii. Acesta se pare că localiza fetele în funcție de perioada din an, luna sau alte detalii, nu le spunea pe nume.
„Modul de operare este cinic, pare de criminal în serie. E foarte inteligent, aproape mai manipulator decât specialiștii din poliție”
Tonel Pop