Al doilea oraș din România care va avea metrou. Actele au fost deja semnate

de: Alexandra Chivu
24 04. 2020

Metroul din București a fost inaugurat de Ceaușescu pe 19 decembrie 1979, a urmat apoi și integrarea cu transportul de suprafață, iar acum din spate vine și un al doilea oraș din România care se va mândri în viitorul apropiat tot cu acest sistem de transport.

Al doilea oraș din România care va avea metrou

Edilul Emil Boc a semnat, joi, la Primăria Cluj-Napoca, contractul pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metroul și trenul metropolitan de la Cluj, în valoare de 35,9 milioane de lei.

  • Trenul metropolitan ar urma să conecteze comunități de pe o rază de circa 100 de kilometri, de la Huedin la Dej. Mai exact, el va circula între Nădășelu și Bonțida, iar în aceste puncte va fi conectat la rețeaua de trenuri regionale și de rute de transport rutier.
  • Metroul va fi construit în două etape. În prima, va circula între Florești și aeroport, iar în cea de-a doua între Florești și Gilău.

Ambele sisteme de transport vor fi conectate cu Autostrada Transilvania, cu aeroportul, dar și cu viitoarea centură metropolitană de ocolire, autostrada TransFeleacu. Licitația pentru realizarea studiilor de fezabilitate și prefezabilitate a fost câștigată de o asociere de companii din Italia, Franța și România, a declarat Boc.

Valoarea proiectului, mai mare de un miliar de euro

„Suntem în prezența celui mai important proiect de mobilitate din istoria Clujului, cu o puternică componentă economică și de calitatea vieții. Acest proiect integrat urmărește ca zona Clujului, zona metropolitană Cluj să aibă viitor în materie de mobilitate, în materie de investiții, în materie de locuri de muncă, în materie de calitate a vieții. Pentru asta avem nevoie de infrastructură. Clujul, după cum știți, nu poate rămâne captiv la granițele administrative pe care le are astăzi”, a spus primarul Boc într-o conferință de presă susținută online.

Documentele legate de trenul metropolitan trebuie predate în 14 luni, iar cele legate de metrou în 26 de luni. După predarea studiilor, va fi organizată licitația pentru proiectare și execuție. Valoarea totală a proiectului va fi mai mare de un miliard de euro, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, naționale și locale, dar și prin parteneriate public-private.