Ajutor nesperat pentru Ludovic Orban. ALDE a făcut anunțul oficial: votează Guvernul PNL
Ludovic Orban primește un ajutor nesperat din partea ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că formațiunea politică pe care o conduce a ajuns la un acord cu PNL și va susține noul Guvern. Liderul ALDE a precizat că a avut 12 condiții cu care a mers la discuții, iar partidul va decide în forurile statutare susținerea învestiturii Guvernului condus de Orban.
Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că ALDE votează Guvernul condus de Ludovic Orban
„A două întâlnire oficială pe care am avut-o în formație completă ne-a permis să finalizam discuțiile pe documentul pe care l-am prezentat la întâlnirea precedentă, cu cele 12 cerințe pe care noi le-am formulat. Am căzut de acord asupra tuturor, fie că este vorba de formula Guvernului monocolor, fie că este vorba de zonă economică unde am convenit asupra necesității unor investiții.
Am discutat și astăzi am finalizat. Concluzia ca atare este că împreună cu colegii mei ne vom prezența în față Biroului Permanent Executiv al ALDE unde vom susține ca Biroul să dea vot în favoarea învestiturii domnului Orban în fruntea viitorului Guvern. Aceasta este propunerea pe care o facem. S-a anunţat în Camera Deputaţilor reconstituirea grupului ALDE. Facem eforturi şi în Senat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, care a precizat că 25 de parlamentari ALDE susțin Guvernul PNL.
Marți și miercuri, premierul desemnat Ludovic Orban poartă ultimele runde de negocieri cu partidele parlamentare care au susținut moțiunea de cenzură. Liderul PNL discută, marți, cu liderii ALDE, PMP, UDMR și USR, urmând ca miercuri să negocieze cei de la Pro România.
Ludovic Orban a fost desemnat premierul României de către președintele Klaus Iohannis, după ce moțiunea de cenzură a fost votată în Parlament. Liderul PNL a anunțat o serie de măsuri care ar urma să fie luate de noul Executiv, dar s-a ferit să vorbească pe larg despre noile reforme.