Ai cada îngălbenită și pătată? Ingredientele din bucătărie care o vor face ca nouă
Cu toții ne-am străduit cel puțin o dată să curățăm cada la perfecție. Află că ea trebuie îngrijită permanent pentru a arăta mereu curată și albă așa cum ai luat-o de la magazin. Ce se întâmplă însă dacă te trezești cu unele pete pe ea? Cei mai mulți se confruntă cu culoarea galbenă care apare fix până în dreptul apei pe care de obicei o folosești. Cum poți să îi readuci strălucirea cu câteva ingrediente de la tine din bucătărie? Nu vei regreta că vei încerca asta. Sigur vei da trucul mai departe!
Truc pentru baie: cum să cureți petele și culoarea galbenă din cadă?
Baia și bucătărie sunt de departe încăperile pe care trebuie să le cureți intens și în care toți cei din familie trebuie să-și aducă aportul. În acestea te alimentezi și îți faci igiena, motiv pentru care trebuie să fie mereu extrem de curate. Din cauza utilizării regulate și a lipsei de îngrijire constantă, cada nu arată atractiv.
Ea prinde o culoare galbenă sau are diverse pete de la săpun ori alte produse de curățat. Poți să o cureți rapid cu ajutorul a două ingrediente pe care cu siguranță le ai la tine în bucătărie.
O cadă pătată poate strica aspectul întregii băi, iar atunci când nu îi poți acorda mereu atenție ai posibilitatea să o cureți și după un timp și să arate ca nouă. Petele dispar cel mai rapid dacă te folosești de bicarbonat de sodiu.
Ce este nevoie să faci?
Amestecă o parte de bicarbonat cu o parte de peroxid de hidrogen, aplică soluția peste zonele afectate și lasă totul să acționeze preț de 40 de minute, ulterior șterge cu o cârpă moale. Poți să pui soluția minunată într-un recipient cu pulverizator pentru data viitoare. Pasul final este să clătești cada cu apă caldă și să o lași să se răcorească.
Al doilea ingredient este oțetul. Umple cada cu apă fierbinte și adaugă în ea 3 litri de oțet și 4 plicuri de bicarbonat de sodiu. Lasă cada în felul acesta pentru 3-4 ore, după care lasă apa să se scurgă și șterge bine urmele cu un burete înmuiat în detergent de vase sau chiar de rufe.
Vei vedea imediat cum soluția dă roade, iar culoarea galbenă nu mai există. De asemenea, oțetul te ajută și să dezinfectezi, mai ales că stă în cadă atâtea ore. Dacă nu suporți mirosul acestui ingredient, poți să adaugi în apă și câteva uleiuri esențiale care să ofere o mireasmă plăcută până la finalul procesului de curățare.