Afirmațiile oficiale care te fac să fugi din România: ”Oamenii mor oricum. Și cu, și fără sistem.”

de: Puiu Alexandru
18 07. 2019

Când un sistem oficial nu funcționează într-o tară democratică sau întâmpină dificulțăți, un oficial ministerial își dă demisia sau se bagă în pământ de rușine. Un român s-a gândit însă că manifestările de civilizație față de concetățeni sunt o prostie, iar un ton sarcastic e mult mai potrivit.

Daniel Osmanovici a fost un jurnalist la Antena 1 înainte să devină un purtător de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Practic, el reprezintă una dintre cele mai criticate instituții din România. Ca referință, sistemul informatic de sănătate pe care se bazează activitatatea medicilor de familie nu mai funcționează în condiții normale de 17 zile.

Întrebat care sunt perspectivele ca situația să se remedieze, purtătorul de cuvânt al CNAS s-a aruncat la o manifestare macabră de sarcasm. Cuvintele au fost aruncat în contextul în care, medicii nu pot, conform legii, să efectueze niciun fel de operațiuni medicale fără să le înregistreze online prin cardul național de sănătate. Altfel, riscă să achite contravaloarea lor din buzunar.

Printre bolnavi, aproape că s-a instaurat o stare de disperare. Mai mulți pacienții reclamă că „numai bolnavii în stare gravă mai beneficiază de serviciile medicilor de familie, care oricum riscă să plătească din buzunar operațiunile pe care le fac fără a le putea valida în sistem”.

La un asemenea set de circumstanțe, Daniel Osmanovici a spus că. ”Oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem.”, făcând referire la sistemul informatic nefuncțional care este responsabilitatea CNAS. În același timp, Osmanovici a spus că astăzi, ”18 iulie, va fi o primă tentativă de restartare a programului.” Este important de reținut că, din nou, este vorba de o promisiune că situația se remediază.

Medicii de familie acuză faptul că „din cauza nefunctionarii sistemului nu putem raporta serviciile efectuate în iunie, nu putem primi deconturile pentru serviciile medicale raportate (cine a apucat sa raporteze) deci nu putem factura, prin urmare nu putem primi contravaloarea acestora. Ca urmare, nu vom avea cum sa facem la timp plata utilităților și taxelor pentru salariile angajaților.”

Particularitățile tehnice ale sistemului informatic au fost deslușite de către cei de la Hotnews. Sistemul Cardului National de Asigurări Sociale de Sănătate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei fără (TVA) și a fost implementat de HP Romania și Novensys Corporation, având ca subcontractant pe SIVECO Romania, amintește Societatea Națională de Medicina Familiei. Contractul a fost atribuit în luna aprilie 2012.