21 sept. 2022 | 13:21

Afacerea simplă cu care a românca a dat lovitura. Face totul de acasă şi are mare succes

Diverse
Afacerea simplă cu care a românca a dat lovitura. Face totul de acasă şi are mare succes
Afacerea simplă cu care a românca a dat lovitura.

Pandemia a schimbat și modul în care se lucrează, iar mulți au început să își deschidă și afaceri pe cont propriu. Afaceri mici, pe care le-au dezvoltat însă, pe parcurs. Este și povestea Ioanei Anuței, românca creativă care a făcut bani chiar din propriul apartament. Aceasta a ajuns să își dezvolte propria afacere, care merge tot mai bine. Iată despre ce anume este vorba!

Afacerea simplă cu care a românca a dat lovitura

Ioana Anuței a dat lovitura cu o afacere simplă. Ea a ajuns la această performanță confecționând lumânări parfumate chiar în propriul apartament. Lumânările sunt însoțite și de câte un mesaj, iar asta i-a atras pe mulți cumpărători, de-a lungul timpului.

Tânăra este pasionată de lumânări parfumate și așa a decis că i-ar prinde bine să pornească chiar o afacere în acest sens. Ea confecționează lumânări, care au și anumite mesaje, iar în decembrie 2021 a vândut nu mai puțin de 2.000 de lumânări, cu prețuri între 50 și 100 de lei.

„Mie mi-au plăcut dintotdeauna lumânările parfumate, dar momentul definitoriu a fost când am descoperit o lumânare de soia de la Guerlain.

Am încercat să-i reproduc aroma, am căutat tutoriale, am văzut notele pe care le conţine, am comandat materialele de care credeam că am nevoie pentru a face lumânări parfumate – uleiuri parfumate, fitiluri şi un termometru de gătit. Din prima serie, am păstrat eu o lumânare, iar pe celelalte le-am făcut cadou“, a povestit Ioana Anuței, potrivit Ziarului Financiar.

Vânzări record în luna cadourilor

Inițial, aceasta a investit 2.500 de lei, însă cu trecerea timpului, investiția s-a ridicat la 3.000 de euro. Tânăra a declarat că atelierul pentru lumânări a rămas tot în apartamentul unde totul a început, iar ea s-a mutat în altă parte.

„Atelierul a rămas în apartamentul în care locuiam, iar eu m-am mutat. Am investit pe parcurs undeva la 2.000-3.000 de euro. Ca vânzări, luna decembrie a fost cea mai bună, am vândut circa 2.000 de lumânări, preţul fiind cuprins între 50 şi 100 de lei. Am avut şi multe comenzi corporate“, a mai adăugat Ioana Anuței.

Momentan, în perioadele aglomerate, Ioana Anuței se mai bazează pe ajutorul familiei sau al prietenilor, însă pe viitor, tânăra se gândește să aibă și angajați.

„Vânzările se fac doar online deocamdată, pe Instagram, Facebook şi pe site, dar primim şi vizite în atelier de la cei care vor să miroasă lumânările înainte să cumpere. Şi timingul cred că a ţinut cu noi, pentru că am observat că pandemia a mutat mulţi clienţi în mediul online”, a mai declarat aceasta.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro