Afacerea prin care un român a dat lovitura. Doar în 2023 va avea vânzări de 350.000 de euro
A observat un trend ce a câștigat tot mai mulți „adepți” în ultimii ani și a decis să acționeze. Afecerea inedită prin care un român a dat lovitura îi va aduce, în următoarele 12 luni, vânzări estimate la undeva în jur de 350.000 de euro. În ce domeniu a investit.
Afacerea cu care un român a dat marea lovitură
Un român a reușit să transforme o plantă banală într-o afacere de succes, În condițiile în care, în ultimii ani, piața produselor bio este în plină dezvoltare, tot mai mulți oameni apelând și la remedii naturale pentru a-și menține sănătatea și a ține departe anumite infecții, Ciprian Stancu a riscat și a avut doar de câștigat.
Afaceristul, care este fondatorul brandului Republica Ro, a decis să investească în crearea unei game de produse ce au ca substanță activă canabidiolul (CBD) – un extract fitoactiv obținut din cânepă.
În colaborare cu Viviana Cornețeanu – care și-a folosit experiența din marketing și vânzări – a pus bazele HempAID.
Cei doi au vorbit despre eficiența CBD, extractul fiind analizat mai bine de două decenii de experţi de pe întreg globul în mai bine de 3.000 de studii, descoperindu-se astfel că are efecte benefice în tratarea mai multor afecțiuni, precum anxietate sau insomnie.
„Trebuie să lucrezi cu veteranii, nu te bagă nimeni în seamă”
Afacerea s-a bucurat de un succes uriaș. În 2023, cei doi fondatori estimează că vânzările vor depăși 350.000 de euro – 250.000 în România, iar minim 100.000 de euro pentru export.
„Există parteneri din industria farma care sunt în permanentă căutare de inovaţie, care îşi asumă rolul de formatori şi educatori ai pacienţilor şi care adoptă imediat noile trenduri. Astfel, Grupul Tei (Farmacia Tei şi Bebe Tei) a listat brandul HempAID în prima săptămână de la lansarea acestuia în România. Acum, la 3 luni de la lansare, discuţiile sunt avansate cu mulţi alti parteneri care înţeleg macro trendurile pieţei”, au declarat aceștia, potrivit BusinessMagazin.
Printre piețele din străinătate vizate de cei doi fondatori se numără Germania, Franța, UK, Spania, Italia, Cehia, Polonia.
„Am angajat deja agentul responsabil cu expansiunea în primele şapte ţări, spune Ciprian Stancu, acesta precizând că piaţa pe care a lansat noul brand este una cu multe particularităţi, „aşa că trebuie să lucrezi cu veteranii, nu te bagă nimeni în seamă dacă nu ai diferenţiatori clari ai produselor şi dacă nu te duci de mână la discuţii cu cineva care ştie bine piaţa”.