Afacerea cu care doi soţi au dat lovitura în România. Cererea este în creştere odată cu începerea şcolilor şi grădiniţelor. Se gândesc să se extindă
Când țara noastră a fost lovită de pandemia de coronavirus, românii au început să apeleze la diferite modalități de a câștiga bani în plus. Mai ales în circumstanțele în care o mulțime de voci au avertizat că România, și nu numai, va fi lovită de o criză economică fără precedent. În plină luptă cu coronavirus, doi parteneri au analizat o idee de business pe care au pus-o în aplicare și care, se pare, le-a adus mulți bani. Află totul despre afacerea cu care doi soți au dat lovitura.
Afacerea cu care doi soţi au dat lovitura
Mónika Karacsony şi Attila Árpád Gall au pus în practică o idee de afacere cu care au dat lovitura. Încasează bani frumoși de pe urma ei și, spre surprinderea amândurora, clienteala este mai vastă decât ar fi crezut inițial. Totul are legătură cu un kit folosit pentru plantarea florilor și a arborilor.
Practic, asta oferă compania „Natura la pachet”, înființată în pandemia de coronavirus de către cei doi soți din Brașov: kituri pentru realizarea de ornamente, plantarea de flori și de arbori. Pentru a pune pe picioare afacerea, partenerii și-au îmbinat cunoștințele de marketing și de silvicultură și au dat lovitua.
„Folosim tot ce găsim în natură şi realizăm ornamente. Produsul nostru principal este trusa de plantare. Prin aceste truse, putem experimenta prin joacă ce înseamnă să plantezi un arbore sau o floare. Am pornit de la ideea că cel mai mult le vor plăcea copiilor. Am constatat că sunt şi mulţi adulţi interesaţi să vadă cum se plantează şi creşte o plantă”, a spus Mónika Karacsony, într-o intervenție pentru ZF Afaceri de la zero.
Ce conține trusa care le aduce o mulțime de bani
Totul despre afacerea cu pricina e pe internet, unde se poate afla și din ce este alcătuit un kit de plantare. Potrivit informațiilor din mediul online, o astfel de trusă conține:
- un ambalaj reutilizabil din carton reciclat;
- un săculeţ cu pământ (mixt de compost şi turbă);
- ghiveci din lut;
- ghid de utilizare;
- pipetă din plastic pentru dozarea apei;
- sticluţă cu seminţe sau plic cu ghinde, respectiv bulb.
Un kit de plantare pentru flori și arbori costă undeva între 40 și 60 de lei. Cel pentru ornamente ajunge până la 150 de lei.
Ce cifră de afaceri a înregistrat „Natura la pachet” în 2021
Cei doi parteneri au fost de părere că principalii clienți ai trusei de plantare vor fi adolescenți, tineri. Mare le-a fost, însă, mirarea când au văzut că inclusiv persoanele adulte apelează la serviciile furnizate de ei.
Mónika Karacsony şi Attila Árpád Gall activează, în principiu, în Brașov, însă își vând produsul și în Cluj-Napoca, Sibiu, București și Iași. Soții își propun ca pe viitor să își mărească afacerea și să activeze în mai multe orașe din țară.
„Estimăm că cifra de afaceri din 2021 a fost de 200.000 de lei (40.000 de euro – n. r.). Anul trecut am avut şi perioade în care am făcut peste 10.000 de kituri într-o lună. Dar sunt şi luni, precum ianuarie, când avem 150 de kituri de făcut.
Comenzi se pot plasa online pe site-ul nostru, dar lucrăm şi cu revânzători precum Cărtureşti sau magazinul de decoraţiuni al Bisericii Negre din Braşov, Inspiratio”, au mai transmis afaceriștii, pentru sursa citată.