Afacerea cu care Bianca Drăgușanu vrea să dea lovitura. Planul pentru a câștiga și mai mulți bani EXCLUSIV
În ce afacere va intra Bianca Drăgușanu și ce planuri are. „Caut să-mi iau casă cu curte, acum stau la bloc”. Interviu EXCLUSIV. Bianca Drăgușanu produce suficient de mulți bani, lunar, încât își poate propune orice. Recent, vedeta a luat decizia de a-și cumpăra o casă, dar și de a investi în imobiliare. A vizionat deja câteva imobile, dar momentan niciunul nu a fost pe placul său.
Bianca Drăgușanu se pregătește să dea lovitura în afaceri
Biancăi Drăgușanu îi merge cât se poate de bine din contractele de imagini, pe lângă faptul că are propria sa afacere, mai precis atelierul cu rochii de mireasă și de ocazie.
Ea nu ne-a ascuns faptul că lunar câștigă aproximativ 30.000 de euro, iar cei mai mulți bani îi aduce un club de videochat, 100.000 de euro pe an, căruia vedeta îi face reclamă.
Cum fosta asistentă tv „învârte banii cu lopata”, aceasta a decis că este momentul să mai facă o investiție majoră. Mai precis, să-și cumpere și o casă cu curte.
„Am tot fost să văd niște case, vreau una cu curte. Sunt în vizionări, încă nu am găsit ceea ce caut”, a declarat aceasta pentru playtech.ro.
Chiar dacă locuiește împreună cu iubitul său, Gabi Bădălău, la casa acestuia, Bianca are reședința într-un cartier rezidențial, unde stă împreună cu mama și fiica sa, cărora nu le lipsește nimic.
”Îmi ajut financiar toată familia”, ne-a mai spus aceasta. Mai mult, vedeta a recunoscut că i-a cumpărat casă surorii sale, într-un cartier rezidențial din zona Tunari.
Motivul pentru care vrea să investească
Totodată, Bianca mai vrea să pună pe picioare o nouă afacere. Mai precis, ea vrea să investească și-n imobiliare.
„Se merită, de când e lumea și pământul există afaceri în care investești și nu pierzi, chiar dacă există inflație. Sunt sceptică, nu vreau să desconspir planurile mele, dar da, intenționez să demarez o afacere imobiliară”, ne-a mai spus aceasta.
.Bianca Drăgușanu ne-a împărtășit, recent, și cum arată o zi normală din viața ei:
”La 7.30 sunt deja în picioare. Îmi pregătesc fetița pentru grădiniță, o conduc la clasă și apoi merg pentru o oră și jumătate sau chiar două la sală. Imediat după aceea mă duc la atelier.
Acolo am întâlnire cu clientele mele, cu care vorbesc despre multe lucruri. Despre ce rochii le vin mai bine sau despre cum să-și aranjeze părul.
Urmeaza în fiecare zi, de luni până vineri momentul în care îmi iau fata acasă, dar ne oprim mai întâi la ora de dans, în medie cam 45 de minute. Apoi, seara are și ea programul ei, care poate diferi!”.
„Nu-s făcută să gătesc”
Blondina va petrece Sărbătorile Pascale în familie, împreună cu mama, sora și copiii. Aceasta nu ne-a ascuns faptul că ea nu va contribui la prepararea specialităților, pentru că nu obișnuiește să petreacă timp în bucătărie.
„Voi sta acasă, cu soru-mea. Prietena mea se ocupă cu prăjiturile, mama și sora cu restul. Eu nu m-am născut să gătesc, nu pot să fac de toate, și curățenie și mâncare, nici nu mă interesează acest aspect al vieții, și nici nu-mi place. Nu-s chiar extraterestru”, a recunoscut Bianca.
Aceasta are o relație specială cu sora sa, pe care, recent, a angajat-o la atelierul său, dar după ce a trecut cu brio proba, la fel ca și celelalte salariate.