Adversara Simonei Halep, în lacrimi în brațele româncei. Momentul emoționant de la Wimbledon
În această saeră, putem spune că a fost o seară bună, cel puțin pentru Simona Halep. În turul doi de calificări la Wimbledon, românca a înfruntat-o pe mult mai experimentata Kirsten Flipkens, de 36 de ani. Jucătoarea din Belgia a intrat determinată pe teren, în încercarea de a-și încununa retragerea cu un parcurs cât mai bun. Din păcate finalul de meci i-a adus înfrângerea și lacrimile. Simona Halep, după un meci extrem de greu, a reușit să câștige cu 7-5, 6-4, după o oră și 25 de minute de joc. A fost și un momentul emoționant, filmat de camerele de luat vederi. Adversara Simonei Halep, în lacrimi în brațele româncei, și-a luat adio de tenisul mondial.
Kirsten Flipkens, adversara Simonei Halep, în lacrimi în brațele româncei
Jucătoarea din Belgia își va aminti de ziua de 30 iunie 2022 ca ziua retragerii ei, forțate, din tenisul mondial. Meciul din turul doi de la Wimbledonul de anul acesta, câștigat de Simona, a trimis-o acasă în lacrimi. Finalul meciului din această seară, în fața fostului număr unu mondial, Simona Halep, a produs emoții.
Pe de-o parte emoții fanilor români, când Simona era condusă în ambele seturi cu 3-0, ulterior revenind spectaculos. De cealaltă parte, a adus emoții jucătoarei de 36 de ani, care la final a izbucnit în lacrimi, chiar în brațele mult mai tinerei sale adversare.
Momentul emoționant de la Wimbledon surpărins de camerele de luat vederi
Cele două au împărțit o lungă îmbrățișare la fileu înainte ca Simona Halep să-i cedeze scena lui Flipkens. Campioană la juniori în 2003 și semifinalistă în 2013, Flipkens a salutat cu lacrimi în ochi publicul înainte de a săruta terenul și de a lăsa în urmă bentița care o caracterizează.
Flipkens a avut cea mai bună performanță a sa în circuitul WTA de simplu în sezonul 2013. Ea a ajuns în turul al patrulea la Australian Open, urmat de o cursă de senzație până în semifinale la SW19. Flipkens a uimit-o pe parcurs pe italianca Flavia Pennetta și pe fosta campioană Petra Kvitova.
Din nefericire, ea nu a reușit să se impună în fața viitoarei campioane Marion Bartoli. Ea a terminat în Top 20 al clasamentului în sezonul 2013. În cele din urmă, belgianca a avut de suferit din cauza accidentărilor și a lipsei de formă în meciuri, coborând în clasament. Belgianca a adus un fler unic în tenisul feminin, cu jocul său agil și loviturile sale dure de pe teren. Ea va rămâne cu siguranță în istorie ca una dintre cele mai bune jucătoare de tenis belgiene din era Open.