Adriana Bahmuțeanu a fost bătută de primul soț din cauza lui Ștefan Bănică Jr.! Ce s-a întâmplat între ea și celebrul cântăreț
Adriana Bahmuțeanu a fost bătută de primul soț, fiind orbit de gelozie, din cauza lui Ștefan Bănică Jr.! Ce s-a întâmplat între ea și celebrul cântăreț?
Adriana Bahmuțeanu a fost bătută de primul soț din cauza lui Ștefan Bănică Jr.
Adriana Bahmuțeanu, fostă prezentatoare de televiziune, și-a cunoscut primul soț în perioada liceului. Cei doi erau deja logodiți în clasa a douăsprezecea, iar în 1993, când vedeta a împlinit 18 ani, au mers la Starea Civilă și s-au cununat în mare secret. Fericirea nu a durat mult, căci, între timp, el a devenit foarte gelos pentru că Bahmu își dorea să lucreze în presă.
„Eu mă maturizasem și mi-am dat seama că eu îmi doresc altceva de la viață decât el. Îmi aduc aminte că eram vecini cu Romică Țociu și cu Ștefan Bănică și am vrut să fac un interviu cu Ștefan și mi-am furat-o rău. Am luat bătaie din cauza lui, dar așa a fost să fie. Peste ani de zile m-am mutat într-un alt apartament, în bloc cu Ștefan Bănică. Mă urmărește!”, a declarat, amuzată, Adriana.
”El mi-a făcut avansuri”
În anul 2006, la OTV, Adriana Bahmuțeanu a povestit că Ștefan Bănică Jr. i-a făcut avansuri pe vremea când erau vecini la bloc, după cum declara mai sus. Ea la șase, el la unu, dragostea s-ar fi putut înfiripa, dar Bahmu a refuzat să aibă legătură cu atistul, căci nu era genul ei.
„Dacă voiam să am o relație cu el, aș fi avut-o încă de acum șase ani. El mi-a făcut avansuri pe vremea când eram vecini de bloc. Eu stăteam la șase, el la etajul 1. Totul s-a întâmplat după despărțirea lui de Mihaela Rădulescu. Ștefan trecea atunci printr-un divorț și nu-i era deloc ușor, chiar dacă toți știau că el a fost cel care a dorit să se separe de Mihaela. Suferea și probabil că era mai vulnerabil în acea perioadă.
Deși eu voiam să fim doar prieteni, insistențele lui m-au făcut să îl îndepărtez de mine. Nu mi-a plăcut de Bănică că bărbat, nu e genul meu. Eram mai înaltă ca el, ce să fac cu el? Ne vedeam zilnic, aveam ore similare de plecat de acasă. Am fost de câteva ori și în casa lui. Eu aș fi vrut ca el să fie că frățiorul meu, iar el voia altceva. Și în plus, eu eram și sunt și acum prietenă cu fosta lui soție, Mihaela, și dacă aș fi avut o relație cu el, nu m-aș mai fi putut uita în ochii Mihaelei”, a spus Adriana Bahmuțeanu.