Adrian Thiess dă o nouă lovitură. Ce va face omul de afaceri la AUR, George Simion a luat decizia
Adrian Thiess, un om de afaceri prosper, s-a făcut remarcat în România după ce a investit în mai multe domenii de activitate. Acesta s-a implicat și în zona politicului, unde are o influență mare, așa că s-a aflat ce legătură are acesta cu AUR și ce o să facă în viitor.
Adrian Thiess, o nouă reușită
Adrian Thiess se ocupa în 2012 de amicalul dintre Dinamo și Barcelona, care a avut loc pe Arena Națională. Acesta l-a adus pe Ronnie O’Sullivan pentru prima oară în România în 2015, iar, un an mai târziu, el a organizat și primul turneu World Snooker din țară.
El a reușit să se facă remarcat în momentul în care FC Barcelona, una dintre cele mai mari echipe de fotbal din lume, a fost adusă în București. Afaceristul nu a lipsit din zona politică, el fiind omul care a coordonat campania electorală pe care a avut-o Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei în 2008.
Ce a reușit Adrian Theiss să facă, de fapt
De asemenea, el s-a implicat în foarte multe evenimente, printre care întâlnirea pe care Richard Haass, președintele Consiliului pentru relații externe, a avut-o cu vicontele Etienne Davignon, președintele grupului Bildenbergm. Acest episod a avut loc la București în urmă cu trei ani.
Adrian Theiss a fost consilierul lui Ion Iliescu până în 2001. El a fost un om cheie în succesul lui Klaus Iohannis în 2014, potrivit Cancan. Omul de afaceri povestea în trecut cum a ajuns să îl cunoască pe Ion Iliescu.
„L-am cunoscut pe Iliescu în 2000, când o mare bancă din Germania era interesată de România. Șeful biroului de aici m-a abordat și mi-a cerut să-l invit pe Iliescu la Frankfurt.
Am cerut o întrevedere și Iliescu a fost de acord. În ianuarie 2001, mi-a propus să-i devin consilier.”, declara Adrian Thiess în trecut.
Cine este Adrian Theiss
Acum, el a marcat o nouă reușită în zona politică. Acesta o să fie șeful de campanie AUR pentru prezidențialele din 2024, anunțul fiind făcut de George Simion.
În trecut, omul de afaceri a fost consultatntul PP-DD, partidul fiind condus de către Dan Diaconescu. El s-a implicat și în vânzarea clubului de fotbal Dinamo către mai mulți investitori străini. Pe lângă toate acestea, afaceristul s-a ocupat de strategia candidaturii prezidențiale eșuate a lui Radu Duda.
Adrian Theiss lansa cotidianul „Puterea” în 2010, la deschidere fiind adus fostul conducător al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. Omul de afaceri are foarte multă influență în zona politică.