04 nov. 2020 | 07:21

Adrian Streinu-Cercel, avertisment crunt pentru cetățeni. România, în pragul haosului: „Săptămâna viitoare vor fi lejer 10.000 de cazuri zilnic”

Sănătate
Adrian Streinu-Cercel, avertisment crunt pentru cetățeni. România, în pragul haosului:
Adrian Streinu-Cercel, despre numărul de îmbolnăviri din România Sursă foto: inquam Photos/Octav Ganea

Medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Matei Balş, a transmis un avertisment în cursul serii de ieri. Acesta atenționează românii cu privire la atingerea unui număr record de îmbolnăviri, dacă nu se respectă măsurile de prevenție, măcar pe ultima sută de metri.

În cât timp România va ajunge la peste 10.000 de cazuri

Din păcate, în contextul epidemiologic actual, România s-ar putea confrunta mai repede decât și-a putut imagina cineva cu un blocaj sanitar survenit în urma unui număr uriaș de cazuri de COVID-19.

Medicul Adrian Streinu-Cercel a vorbit ieri seară, în cadrul emisiunii “Ediţie Specială” de la Antena 3 de faptul că, săptămâna viitoare, în România s-ar putea înregistra zilnic peste 10.000 de cazuri. Această previziune înfricoșătoare se va putea concretiza foarte simplu dacă oamenii vor continua să nu respecte regulile și să nu poarte măști.

Ce se va întâmpla dacă românii nu vor purta mască

Român în autogară care nu poartă mască

„Dacă lumea nu înţelege să poarte mască, dacă lumea nu înţelege că aceste reguli minime de igienă sunt cele care fac diferenţa, atunci săptămâna viitoare vom avea în jur de 10.000 de cazuri, lejer”, a spus acesta.

Întrebat de moderatul emisiunii dacă are idee cum va evolua această situație în două săptămâni, managerul de la Matei Balș a oferit un răspuns cât se poate de incert și de resemnat, pe semne că nimic nu l-ar mai putea surprinde: “Cine mai știe!”

Ce metodă a folosit Australia pentru a scăpa de pandemia de COVID-19

Potrivit medicului, Australia a reușit prin modelul Melbourne să învingă pandemia de COVID-19, fără a mai avea niciun caz. Acesta a explicat că acolo, oamenii purtau tot timpul mască, iar în cazul în care se simțeau răciți, mergeau la primul centru de testare și verificau.

În situația în care oamenii au fost testați pozitiv, statul le-a oferit 1.500 de dolari pentru a rămâne în izolare și pentru a compensa cu salariul pierdut.

„Eu cred că această regulă de purtare a măştii ar trebui impusă de dimineaţă şi până seara. Masca este suficientă. Uitaţi-vă la modelul Melbourne care spune că dacă te simţi răcit, du-te repede la cel mai apropiat centru de teste, te testezi şi te duci înapoi acasă.

Dacă simţi că-ţi este prejudiciat salariul, eşti pasibil să primeşti 450 de dolari drept recompensă. Dacă eşti găsit pozitiv şi stai în izolare la domiciliu perioada respectivă, statul îţi dă 1.500 de dolari. Deci, lucrurile astea se fac. Modelul din Melbourne a funcţionat foarte bine”, a explicat Adrian Streinu-Cercel, potrivit antena3.ro.