Adrian Nartea a dat din casă. Ce probleme îi fac deja fetele: ”Așa sunt de încăpățânate, Doamne!” VIDEO EXCLUSIV

de: Andreea Archip
19 09. 2023

Adrian Nartea a început toamna cu provocări serioase în familie. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, Adrian Nartea ne-a mărturisit că are de dus serioase negocieri acasă cu Petra, care îi seamănă mult la capitolul…încăpățânare.

Un nou început pentru Adrian Nartea și soția lui, Alina Ferinceac

Adrian Nartea și soția lui, Alina Ferinceac, au ales ca mezina familiei să frecventeze aceeași grădinița la care a mers și Mara, principalul criteriu fiind apropierea de casă.

Vezi și: Va deveni tătic pentru a doua oară. Vedeta PRO TV a făcut anunțul La Măruță

Mai exact, Petra, fiica lui cea mică, a început grădinița, iar Mara școala. Conștient de noul început din viața fetelor sale, actorul dă dovadă de răbdare, pentru că adaptarea să aibă loc în cele mai bune condiții.

Playtech Știri: Cum este cu arta negocierii? Le înveți pe fete de mici?

Adrian Nartea: Nu, învăț eu să negociez cu ele. Știi cum e? Cred că le-aș trimite să negocieze pacea în zone de conflict, așa sunt de încăpățânate, mai ales Petra. Doamne!

Actorul spune că mezina samănă cu el

PȘ: Dar cu cine seamănă mezina așa încăpățănată?

A.N: Petra seamănă cu mine. Adică eu am fost încăpățânat și destul de al dracu când eram mic.

Alina a fost mai blajină, mai artistă, mai introvertă, Petra seamănă cu mine și Mara cu Alina. Dar negocierea cu Petra este cruntă.

Adrian Nartea, alături de Alina Ferinceac și cele două fetițe

PȘ: Ce îți cere și cum reușești să ieși din situație? Cedezi?

A.N: Nu cedez. Spre exemplu încercam să o conving să o lase pe maică-sa să plece și nu voia. Îi spuneam: stai cu mine, ne jucăm, facem asta, îți pun Blue la televizor. “Nu, nu, nu”. Dacă ai răbdare și rămâi acolo și nu aștepți o decizie, lucrurile se disipează foarte ușor.

Surpriza a fost zilele trecute, când s-a întâmplat asta, maică-sa zicea: “Nu știu ce să fac, trebuie să plec și nu vrea să mă lase”. Hai să mai stăm un pic! “Da, dar e târziu”. Cu câteva minute înainte să fie deadline-ul zic: Petra, vii la mine în brațe să stăm și să o lăsăm pe mami să se ducă pentru că are treabă?

Și a venit fără niciun alt argument în plus. A venit, nu i-am promis marea cu sarea, nu i-am promis nimic, dar a înțeles. Sinceritatea și răbadare! Avem probleme acum că azi a plâns la grădiniță și mi-e să nu-și pună nu -ul ăla în față.

Află și: Dezvăluiri din viața de familie. Motivul pentru care actorul e gelos mereu pe soţia lui, Alina EXCLUSIV VIDEO

PȘ: Acum a început grădinița?

A.N: Da și suntem cu acomodarea la grădiniță și ea fiind așa de căpoasă, dacă se pune de-a-ndoaselea grădiniței…

Adrian Nartea: “Facem o acomodare blândă în care mama și eu stăm cu ea prin curte”

PȘ: Stați vreunul pe lângă grădiniță în caz că e vreo urgență să fiți acolo?

A.N: Deja suntem în a doua săptămână, facem o acomodare blândă în care mama și eu am stat, stăm cu ea prin curte, se duce înăuntru, se joacă. Mara, surioara ei, ne-a ajutat foarte mult, pentru că săptămâna trecută a stat în fiecare zi cu ea, o ducea prin grădiniță și noi stăteam afară.

Acum, Mara a început școala și Petra grădiniță. Ieri a stat cu zâmbetul pe buze, astăzi nu a vrut, a plâns. Mâine vom vedea ce se întâmplă.

Mâne mergem amândoi și eu și Alina, vedem cum negociem să putem să o mai acomodăm cu locul, cu copiii. Problema este că și ceilalți copii plâng și atunci e o empatie supremă acolo, toată lumea plânge.

PȘ: Ați optat pentru o grădiniță de stat sau particulară?

A.N: E o grădiniță particulară, în limba germană, dar primul an este o adaptare româno- germană. E grădinița la care a fost și Mara, ne-a plăcut, este și aproape

În București trebuie să îți alegi, din punctul meu de vedere, geografic pentru că urăsc să stau 45 de minute cu copilul în mașină dimineața, după care alte 45 de minute seara.

E complicat. Din punct de vedere geografic grădinița aceasta a fost perfectă, aproape de noi, știam și educatoarele.

Artistul și-ar dori ca mezina să mai învețe o limbă străină

Ca orice părinte care-și dorește numai binele pentru copilul său, și mai ales pentru viitorul său, inclusiv actorul și-ar dori ca micuța Mara să poată ajunge să învețe și o limbă străină, alta decât engleza. iată ce ne-a răspuns pe această temă:

Playtech Știri: Vorbiți acasă în limba germană?

Adrian Nartea:Nu, dar venind din Brașov, am foarte mulți prieteni vorbitori de germană și cumva mi se pare că ar fi de viitor să știe o altă limbă față de engleză.

Mara, spre exemplu, deja a prins engleza din seriale, ne mai aude pe noi. Dar germana este o limbă mai grea și dacă se formează de mică, se asimilează mult mai repede și atunci și engleza se va asimila repede, e așa o semi strategie.

“Petra seamănă cu mine”

Citește și: Porecla nebănuită pe care a primit-o vedeta la ultima vizită în Suceava. Actorul a spus tot

Dacă va ajunge micuța să aibă aceste abilități, rămâne de văzut. În ceea ce privesc proiectele sale viitoare, Adrian Nartea este un optimist și știe că vor veni și lucruri bune.