România U21 a obţinut o victorie extrem de importantă la debutul lui Adrian Mutu ca selecţioner, scor 3-1, în faţa Finlandei. Pentru „tricolori” au marcat Olaru (21), Mihăilă (57) şi Ciobanu (85), în vreme ce Soisalo (24) reuşise să aducă egalarea pentru gazde. Victoria obţinută la Turku pune România într-o situaţie excelentă pentru calificarea la Campionatul European din 2021.
După acest succes, România este pe locul 2 în grupa 8, cu trei puncte mai puţine decât liderul Danemarca. Nordicii au făcut astăzi primul pas greşit din aceste preliminarii, o remiză pe propriul teren în faţa Ucrainei, scor 1-1. Astfel, „tricolorii” mici fac 13 puncte şi se apropie la doar trei lungimi de danezi. Pe care îi vor înfrunta în ultima etapă din grupă, pe 17 noiembrie, pe propriul teren.
Echipa care va termina grupa pe primul loc se califică direct la Campionatul European din 2021. Cele mai bune 5 locuri doi, din totalul de 9 grupe, vor merge la competiţia continentală organizată de Ungaria şi Slovenia. România este pe primul loc în clasamentul live al formaţiilor clasate pe locurile 2. Pe locul 3 în grupa României se află chiar Finlanda, echipa pe care „tricolorii mici” au învins-o vineri.
România mai are de jucat în aceste preliminarii cu Malta U21 (d), Ucraina U21 (d), Malta (a), Danemarca (a). Un program destul de uşor, care reprezintă o altă garanţie că România nu poate rata calificarea la un nou turneu final continental. Asta după prestaţia absolut fenomenală din 2019, când la competiţia organizată în Italia au ajuns până în semifinale, sub comanda lui Mirel Rădoi.
Campionatul European U21 din 2021 va avea loc în Slovacia şi Ungaria, în perioada 24 mai – 6 iunie. 16 formaţii vor participa la această competiţie, dintre care cele două gazde sunt calificate direct. Toate echipele calificate vor fi decise în finalul acestui an, când va avea loc şi tragerea la sorţi.